TechAngels, cea mai mare organizație de investitori privați în start-up-uri, vine cu prima reacție la propunerea Finanțelor de a converti obligatoriu împrumuturile în acțiuni: „descurajează investițiile private și riscă să accelereze mutarea startup-urilor românești în alte jurisdicții mai favorabile”
Reacția TechAngels vine la două săptămâni după ce propunerile Finanțelor au apărut în spațiul public.
Asociația TechAngels, cea mai mare organizație a investitorilor privați în startup-uri tehnologice din România, critică intenția Finanțelor de a impune convertirea automată a împrumuturilor acordate companiilor de asociați, susținând că măsura va bloca finanțarea start-up-urilor locale și va duce la o migrație a acestora către alte jurisdicții mai favorabile.
„TechAngels România avertizează: propunerea de capitalizare obligatorie a împrumuturilor acordate de acționari și investitori pune în pericol ecosistemul local de inovație, descurajează investițiile private și riscă să accelereze mutarea startup-urilor românești în alte jurisdicții mai favorabile”, a comunicat asociația. Reacția TechAngels vine la două săptămâni după ce propunerile Finanțelor au apărut în spațiul public.
Schimbările vor avea „consecințe grave pentru start-up-uri”, adaugă TechAngels. „Înțelegem că Guvernul are de luat măsuri dificile pentru a redresa economia, a combate fraudele și a colecta mai corect taxele și apreciem faptul că a lansat consultări cu mediul de afaceri, singura modalitate prin care pot fi găsite soluții echilibrate. În acest spirit constructiv, subliniem însă că există un specific al startup-urilor tehnologice, pentru care prevederea de mai jos generează consecințe grave:
„Dacă […] societatea […] înregistrează și datorii față de acționari/asociați rezultate din împrumuturi sau alte finanțări acordate de aceștia, […] la expirarea termenului procedează la majorarea capitalului social prin conversia acestor creanțe.” (Art. 153²⁴ alin. (41) din proiectul aflat în consultare)
Această prevedere vizează direct modul specific în care sunt finanțate startup-urile. În primii ani de viață, startup-urile operează aproape întotdeauna cu pierderi și capitaluri proprii negative. Pentru a continua să crească, ele primesc finanțări succesive de la fondatori și investitori sub formă de împrumuturi convertibile, un instrument esențial, folosit peste tot în lume pentru flexibilitatea lui.
Prin noua regulă, aceste împrumuturi ar fi transformate automat în acțiuni, chiar dacă nici compania, nici investitorii nu doresc asta la acel moment. Consecințele sunt serioase: se blochează folosirea împrumuturilor convertibile, se forțează modificări în structura acționariatului, se creează situații de diluție nedorită pentru alți acționari și se elimină libertatea de decizie a celor care au finanțat compania.
Aceasta nu este doar o chestiune de formă juridică: efectul practic este că se taie exact mecanismul care permite startup-urilor să supraviețuiască până la momentul profitabilității sau scalării globale. În loc să susțină inovația și investițiile, prevederea descurajează capitalul privat și îi împinge pe antreprenori să-și mute companiile în alte jurisdicții mai favorabile.
Subliniem că niciun alt stat membru UE nu impune conversia forțată a împrumuturilor în capital social. Directiva UE 2017/1132 lasă decizia în mâinile acționarilor, asigurând transparență și responsabilitate, nu constrângere. România riscă să devină o excepție negativă, pierzând investiții în fața țărilor care cultivă un cadru legislativ predictibil și favorabil inovației.
Recunoaștem că Guvernul a făcut deja pași în direcția corectă, precum renunțarea la impozitul pe cifra de afaceri (IMCA) și preluarea unor propuneri venite din mediul de afaceri. Totuși, corectarea urgentă a măsurii privind capitalizarea obligatorie este esențială pentru a nu bloca finanțarea startup-urilor inovatoare și a nu sabota potențialul de creștere al României”, conform TechAngels.
„Noi, investitorii business angels, am contribuit în ultimii 13 ani la lansarea și dezvoltarea a câteva sute de companii românești de tehnologie. Acestea plătesc taxe și creează locuri de muncă, chiar și în perioadele în care nu au înregistrat profit. Măsura propusă va bloca exact mecanismele prin care startup-urile reușesc să atragă finanțare și să devină campioni globali. România nu își poate permite să exporte inovația și companiile cu potențial global către alte țări doar pentru că acestea oferă un mediu legislativ mai predictibil. Dacă ne dorim ca valoarea adăugată și locurile de muncă bine plătite să rămână aici, trebuie să construim un cadru fiscal și juridic care să încurajeze, nu să alunge, investițiile private”, a declarat Marius Istrate, Chairman of the Board, TechAngels România.