Taxele în istorie. Și cum a ajutat un impozit din Imperiul Roman la apariția creștinismului

Taxele au fost mereu mai mult decât o simplă obligație financiară – ele au scris istorie, au declanșat revoluții și au modelat imperii. De la berile oferite în Mesopotamia până la urina taxată în Roma antică, sistemele fiscale au reflectat nu doar economiile, ci și valorile epocilor respective. În spatele fiecărui impozit bizar se ascunde o poveste despre putere, control și adaptare. Iar uneori, o simplă taxă a schimbat cursul lumii.

Magna Carta Libertatum, sau Marea Cartă a Libertăților, act care a limitat puterea conducătorului Angliei și a garantat anumite drepturi pentru supușii de rând, punând și bazele sistemului legislativ democratic modern, a introdus în anul 1215 d.Hr. conceptul revoluționar că regele nu poate percepe taxe noi fără consimțământul guvernaților. Chiar și Revoluția Americană, din secolul al XVIII-lea, a izbucnit din indignarea față de taxe. Coloniștii credeau cu tărie că impozitarea fără reprezentare este tiranie și nu erau dispuși să suporte taxele impuse fără consimțământul lor.

De-a lungul mileniilor, diferitele forme de conducere, guvernare și administrare din întreaga lume au perceput taxe pe orice, de la urină la părul de pe față – iar perceptorii statului au acceptat plăți sub formă de bere, paturi și chiar mături. Aceste plăți au fost folosite pentru a finanța proiecte și servicii ale administrației centrale – de la piramidele grandioase din Giza până la disciplinatele legiuni ale Romei, potrivit National Geographic și The Hill.

Ce știm despre primele taxe din istorie

Impozitarea există de atât de mult timp încât precede existența monedelor ca mijloc de plată. Impozitele puteau fi aplicate la aproape orice și puteau fi plătite cu aproape orice. În Mesopotamia antică, ținutul fertil dintre Tigru și Eufrat (Irakul de azi), această flexibilitate a dus la modalități destul de bizare de plată. De exemplu, impozitul pentru îngroparea unui mort putea consta în „șapte butoaie de bere, 420 de pâini, două coșuri de orz, o haină de lână, o capră și un pat, acesta din urmă probabil pentru cel care a murit”, potrivit istoricului Tonia Sharlach de la Universitatea de Stat din Oklahoma. „Din jurul anilor 2000-1800 î.Hr., există o tăbliță a unui individ care și-a plătit impozitele cu 18.880 de mături și șase bușteni”, a adăugat Sharlach. Contabilitatea creativă a plăților în natură i-a ajutat și pe unii să-l înșele pe perceptor. „Într-un alt caz, un bărbat a susținut că nu deținea nicio proprietate cu excepția unor pietre de moară extrem de grele. Așa că l-a pus pe omul administrației să le ia drept plată a impozitului.”

Pregătirea impozitelor faraonilor

Egiptul Antic a fost una dintre primele civilizații care a avut un sistem fiscal organizat. Acesta a fost dezvoltat în jurul anului 3000 î.Hr., la scurt timp după ce Egiptul de Jos și Egiptul de Sus au fost unite de Narmer, primul faraon al regatului unificat, întemeietorul Primei Dinastii. Primii conducători ai Egiptului au manifestat un interes foarte personal pentru impozite. Călătoreau prin țară cu un anturaj priceput pentru a evalua posesiunile supușilor lor – ulei, bere, vase din ceramică, vite și culturi de plante – și apoi colectau impozitele pe acestea. Evenimentul anual a devenit cunoscut sub numele de Shemsu Hor, sau Urmându-l pe Horus. În timpul Vechiului Regat, impozitele strângeau suficiente venituri pentru a dezvolta proiecte civice grandioase, cum ar fi piramidele de la Giza, unde au fost înmormântați cu multe comori faraoni. Sistemul de impozitare din Egiptul antic a evoluat de-a lungul istoriei sale de mii de ani, devenind mai sofisticat în timp. În Noul Regat (1539-1075 î.Hr.), oficialii guvernamentali au descoperit o modalitate de a impune oamenilor impozite pe ceea ce câștigă înainte chiar ca ei să câștige, datorită unei invenții numite nilometru. Acest dispozitiv era folosit pentru a calcula nivelul apei Nilului în timpul revărsării sale anuale. Taxele erau mai mici dacă nivelul apei era prea scăzut, prevestind secetă și pierderea culturilor. Nivelurile sănătoase ale apei indicau o recoltă bună, ceea ce însemna taxe mai mari.

Amnistia fiscală în India antică

În Imperiul Mauryan din India (cca 321-185 î.Hr.) se organiza un concurs anual de idei – câștigătorul primind amnistie fiscală. „Guvernul solicita idei de la cetățeni despre cum să rezolve problemele guvernamentale”, explică Sharlach. „Dacă soluția ta era aleasă și implementată, primeai o scutire de taxe pentru tot restul vieții.” Uimit, călătorul și scriitorul grec Megasthenes (cca 350-290 î.Hr.) a oferit o relatare a acestei practici în cartea sa Indica. Ca majoritatea eforturilor de reformă fiscală, sistemul era departe de a fi perfect, spune Sharlach. „Problema este că nimeni nu avea vreun stimulent pentru a rezolva vreodată mai mult de o problemă.”

Dați-i urină Cezarului

Împăratul roman Vespasian (69-79 d.Hr.) poate că nu este un nume cunoscut precum Augustus sau Marcus Aurelius, dar a adus stabilitate imperiului într-o perioadă turbulentă – parțial printr-o taxă inovatoare pe urina oamenilor. Amoniacul era o marfă valoroasă în Roma Antică. Putea curăța murdăria și grăsimea de pe haine. Tăbăcarii îl foloseau pentru a prelucra piele. Fermierii îl foloseau ca îngrășământ. Oamenii de rând îl foloseau chiar și pentru a-și albi dinții. Tot acest amoniac provenea din urina umană, o mare parte din ea fiind colectată din toaletele publice ale Romei. Și, ca toate produsele valoroase, guvernul a descoperit cum s-o impoziteze. Unii romani bogați, inclusiv propriul fiu al lui Vespasian, Titus, s-au opus taxei pe urină. Conform istoricului Suetonius (care a scris în jurul anului 120 d.Hr.), Titus i-a spus tatălui său că taxa i se părea revoltătoare, la care Vespasian a răspuns: „Pecunia non olet” sau „Banii nu au miros”.

Aztecii

În perioada sa de apogeu, în secolele al XV-lea și al XVI-lea, Imperiul Aztec era bogat și puternic, datorită impozitării. Istoricul Michael E. Smith a studiat sistemul său de colectare a impozitelor și a constatat că este remarcabil de complex, cu diferite tipuri de articole colectate la diferite niveluri de guvernare. Toate impozitele ajungeau la organul central de guvernare aztec, Tripla Alianță – imperiul era o alianță între trei orașe-stat. Acolo se țineau evidențe meticuloase despre cine ce trimitea. Multe dintre aceste înregistrări supraviețuiesc și astăzi. Cele mai faimoase se găsesc în Matrícula de Tributos, un registru ilustrat colorat, plin de pictograme care arată exact câte piei de jaguar, pietre prețioase, porumb, cacao, mingi de cauciuc, lingouri de aur, miere, sare și textile colecta guvernul în fiecare sezon. fiscal.

 Impozitul pe modă al Rusiei

Utilizarea pe scară largă a monedelor a avut un efect de nivelare asupra sistemelor de impozitare, dar conducătorii nu se lăsau abătuți de la calea de a acumula o oarecare putere fiscală pentru a-și atinge scopurile. În 1698, împăratul reformator rus Petru cel Mare a căutat să facă imperiul rus să semene cu națiunile „moderne” din Europa de Vest, ale căror înfățișări curate, rase și luminoase Petru le-a echivalat cu modernizarea. După ce s-a întors în Rusia, țarul a instituit o taxă pe barbă pentru cetățenii care preferau să aibă păr pe față. Orice bărbat rus care dorea să-și lase barbă trebuia să plătească o taxă – țăranii plăteau o sumă mică, în timp ce nobilii și negustorii puteau plăti până la o sută de ruble. Bărbații care plăteau taxa erau, de asemenea, obligați să poarte însemne pe barbă oriunde mergeau pentru a dovedi că își plătiseră taxele pentru privilegiul de a fi bărboși. Taxa pe barbă impusă de Petru cel Mare nu a rezistat. Țarina Ecaterina cea Mare a abrogat-o în 1772.

Au fost și evenimente fiscale care au schimbat cursul istoriei

 În 1799, când Napoleon Bonaparte se află în mijlocul campaniei sale din Egipt, unul dintre soldații săi a găsit o piatră neagră mare în Delta Nilului, lângă orașul Rashid (Rosetta). Astăzi este cunoscută sub numele de Stela Rosetta. Pe piatră era inscripționat un mesaj în trei alfabete diferite: cel pentru greaca veche, pentru demotică (care este egipteană veche într-un alfabet comun) și hieroglife. Textul a fost în cele din urmă tradus, permițând cercetătorilor să descifreze hieroglife pentru prima dată după secole. Piatra explică faptul că, în anul 196 î.Hr., conducătorul egiptean Ptolemeu al V-lea a acordat o scutire de taxe preoților rezidenți ai templului din Memphis, una dintre capitalele istorice ale Egiptului. Preoții au plasat stela în fața templului pentru a-i anunța pe perceptori să-și continue drumul, promovând astfel principiul că instituțiile religioase nu vor fi impozitate. Iulius Cezar, celebru, considerat un geniu ca general și politician, cu înclinații care astăzi s-ar traduce ca social-democrate. Majoritatea oamenilor știu că Iulius Cezar (100-44 î.Hr.) a avut o relație cu regina egipteană Cleopatra și că a fost asasinat în Senatul Roman de bunul său prieten Brutus, în 44 î.Hr. (anul în care ar fi trebuit să pornească cucerirea Daciei). Dar el poate foarte bine să fie un model pentru politicieni progresiști precum senatorul Bernie Sanders și deputata Alexandria Ocasio Cortez din SUA. Economiștii de la Universitatea Johns Hopkins Stephen H. Hanke și Joshua Blustein scriu că Cezar a întreprins mai multe acțiuni controversate, inclusiv împărțirea de pământ săracilor „cu scopul egalizării treptate a claselor printr-un program larg de redistribuire”. În plus, “el i-a scutit un an întreg de chirie pe chiriașii săraci și a ordonat… ștergerea unui sfert din toată datoria restantă. Cezar a reglementat chiria și a dat împrumuturi de 100 de denari fiecărui plebeu (cetațean liber de rând)”. Dacă ar fi fost președintele SUA în prezent, probabil că ar fi încercat să șteargă tot ce ar mai fi rămas de plată din împrumuturile studențești, dacă ar fi existat o opțiune. În Imperiul Roman, Cezar a reformat, de asemenea, sistemul fiscal prin introducerea unei taxe vamale și a unei taxe de succesiune și prin impunerea primei taxe pe vânzări – o cotă fixă de 1% aplicată în tot Imperiul. Succesorul său, Cezar August, a ridicat taxa pe vânzări la 4%. Hanke și Blustein avertizează că progresiști precum Sanders și senatoarea Elizabeth Warren (democrată din Massachusetts) calcă pe urmele socialiste ale lui Cezar.

O taxă nouă a ajutat la apariția creștinismului

Capitolul 2 din Evanghelia după Luca începe așa: „Și s-a întâmplat în zilele acelea că a venit o poruncă de la Cezar Augustus, ca toată lumea să fie impozitată”.   Maria și Iosif au călătorit de la casa lor din Nazaret la Betleem deoarece Cezar Augustus ceruse un recensământ pentru a-și actualiza listele de impozitare pentru a crește veniturile. Cerându-le oamenilor să se întoarcă la casele lor ancestrale, Cezar a împlinit, fără să știe, o profeție biblică din cartea Vechiului Testament, Miheia 5:2: „Și tu, Betleeme Efrata, deși ești mic între miile lui Iuda, din tine va ieși Stăpânitor peste Israel, iar obârșia Lui este dintru început, din zilele veșniciei”. Cine spune că lucrurile bune nu pot veni din taxe rele?  

Traducere și adaptare: Bogdan Cojocaru