Home Actualitate Taxarea în turism va fi principala provo...
Actualitate

Taxarea în turism va fi principala provocare pentru operatori în 2017

Conducerea Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR) consideră că principala provocare pentru „industria ospitalității” va fi reprezentată, în 2017, de sistemul de taxare, FIHR fiind singura asociație patronală care nu a susținut adoptarea legii impozitului specific în forma adoptată.

„Am considerat că prin forma actuală nu se ating obiectivele legii, și anume simplificarea și reducerea controlului organismelor de stat, susținerea jucătorilor mici și mijlocii din industrie, creșterea încasărilor la bugetul de stat, dar mai ales se elimină orice formă de stimulare a celor care investesc în turismul românesc, în special în hoteluri”, a declarat joi Călin Ile, președintele FHIR, la încheierea conferinței anuale a federației patronale.

„Cei mai mulți operatori sunt firme mici, 90% sunt IMM-uri, deci vor fi tratate fiscal ca IMM-uri, astfel că impozitul specific nu-i va atinge; în același timp, marii jucători nu-și pot aduce aportul investițional de care avem atâta nevoie, pentru că acest aport nu se scade din taxare. În opinia noastră, investițiile în turism ar trebui stimulate prin mai multe metode, cum ar fi acordarea unor ajutoare de stat, reducerea unor taxe locale, acordarea de facilități în primii doi-trei ani de funcționare a unității hoteliere și/sau un regim fiscal mai relaxat pentru angajați”, a spus liderul FIHR. Călin Ile a precizat însă că va continua să lucreze împreună cu autoritățile, urmând „modelul de succes al unor proiecte comune precum implementarea taxei de promovare prevăzută de Codul Fiscal sau creșterea bugetului promovarea turistică a României”.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună