Home Actualitate Tarom are pe masă un plan de restructura...
Actualitate

Tarom are pe masă un plan de restructurare prin care numărul de salariați ar trebui să scadă cu 700

Tarom are pe masă un plan de restructurare prin care numărul de salariați ar trebui să scadă cu 700 din 1.500 până la finalul verii.

Tarom are pe masă un plan de restructurare prin care numărul de salariați ar trebui să scadă cu 700
Tarom are pe masă un plan de restructurare prin care numărul de salariați ar trebui să scadă cu 700 · Foto: Business Magazin

Tarom, operatorul național aerian deținut în continuare de statul român, discută un plan de restructurare care face parte din programul de ajutor de stat de 190 mil. euro obținut anul trecut, care a menținut compania pe linia de plutire.

Proiectul de restructurare include patru etape estimate să se deruleze pe 25 de săptămâni, prin care numărul de salariați să scadă cu 700, de la 1.492 în februarie 2021.

În 2000 Tarom avea 2.900 de angajați, în 2009 – 2.517 angajați, iar în iunie 2020 – 1.753 de angajați.

Tarom opera la mijlocul anului trecut cu 1 șef la 9 angajați, iar la începutul anului se ajunsese la 1 șef la 11 angajați. Ținta este să se ajungă la 1 șef la 16-20 de angajați, cum se întâmplă într-o companie competitivă similară.

Tarom a luat anumite măsuri pentru reducerea cheltuielilor: trimiterea în șomaj tehnic a 1.000 de angajați prin rotație, reducerea activității de la 5 zile lucrătoare la 4 zile, cu scăderea corespunzătoare a salariilor, ceea ce a dus în luna decembrie la o economie de 1,425 milioane de lei. Reducerea costurilor cu trainingul angajaților, a mai adus o economie de 100.000 de euro. Din reducerea numărului de ore de zbor din anul 2020 s-a realizat o economie de 13 milioane de euro, iar amânarea unor deplasări externe a adus un minus de 1,654 de milioane de euro. Tarom a început să renunțe la o parte din spațiile închiriate și a trecut la restructurarea agențiilor din străinătate și chiar închiderea lor, proces care se va finaliza în mai 2021. Sunt vizate agențiile din Austria, Franța, Germania, Grecia, Israel, Italia, Olanda, Marea Britanie, Spania, Turcia și Ungaria.

Datorită vânzărilor online a biletelor, închierea agențiilor de pe teritoriul României a devenit o necesitate, mai ales că ponderea în vânzări a ajuns la 10% din total.

Într-un raport care circulă pe piață, referitor la planul de restructurare, Tarom menționează apetitul scăzut al băncilor pemntru finanțarea companiei, chiar dacă împrumuturile sunt garantate de stat, potrivit ZF.

“O consultare a pieței, efectuată în vara lui 2020, arătase un interes scăzut pentru finanțarea Tarom, singura ofertă neangajantă, primită de la Unicredit, a plasat costurile de finanțare în zona de ROBORĂ 2,75%. De asemenea, ajutorul de salvare obținut în aprilie 2020 direct prin Ministerul Finanțelor a avut o dobândă semnificativă de 9,13% la lei, care a fost însă transferată în costuri de restructurare, odată cu depunerea planului către Comisia Europeană.”

În aceste condiții, Tarom a apelat la o finanțare în euro, care avea o dobândă fixă de 0,9% pe an, oferită de Banca Transilvania, cu 24 de luni perioadă de grație.

Procesul de restructurare este mai amplu, iar Tarom a decis să facă această schimbare “prin pași mici, implementând soluții punctuale, ce pot crește productivitatea muncii și scăderea timpului de lucru, dar și preîntâmpinarea pierderii de informații încercând e.liminarea flșuxurilor greoaie de informații, existente în companie”.

Din cauza pandemiei care a închis granițele și a limitat drastic deplasările, companiile aeriene din întreaga lume s-au trezit într-o situație fără precedent, fiind amenințate tot timpul cu falimentul. Germania și-a salvat compania națională Lufthansa printr-un ajutor de stat de aproape 10 miliarde de euro, iar KLM-Air France a fost în aceeași postură.

În România, guvernul a salvat Tarom și operatorul Blue Air.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună