Home Actualitate Tarom a depus bilanțul pe 2024: afaceri...
Actualitate

Tarom a depus bilanțul pe 2024: afaceri de 1,2 mld lei și profit net de 286 mil. lei, după ce a vândut sloturile spre cel mai mare aeroport londonez Heathrow

Compania aeriană de stat Tarom a depus abia acum bilanțul pe anul 2024, care arată afaceri de 1,2 mld lei și profit net  de 286  mil. lei, după ce a vândut  avioane  dar  și sloturile spre cel mai mare aeroport…

Tarom a depus bilanțul pe 2024: afaceri de 1,2 mld lei și profit net  de 286  mil. lei, după ce a vândut sloturile spre cel mai mare aeroport londonez Heathrow
Tarom a depus bilanțul pe 2024: afaceri de 1,2 mld lei și profit net de 286 mil. lei, după ce a vândut sloturile spre cel mai mare aeroport londonez Heathrow · Foto: Business Magazin

Compania aeriană de stat Tarom a depus abia acum bilanțul pe anul 2024, care arată afaceri de 1,2 mld lei și profit net  de 286  mil. lei, după ce a vândut  avioane  dar  și sloturile spre cel mai mare aeroport londonez. În 2023 înregistra ca cifră de afaceri tot 1,2  mld.lei  dar pierderi de 87 mil. lei, arată datele de la mfinante.ro. Compania raporta 1085 de angajați în 2024, în ușoară  scădere față de anul anterior.

Pe o piață în plină creștere, transportatorul aerian se zbătea de mai bine de 15 ani să iasă de pe pierderi, dar s-a restructurat prin oprirea zborurilor regulate spre destinații atractive pentru turiști iar în 2024 a vândut sloturilor spre cel mai mare aeroport londonez Heathrow către Qatar Airways. Anterior, renunțasela zborurile  spre Viena sau Barcelona

Londra alături de alte capitale vest-europene sunt noduri foarte bune de tranzit spre America sau Asia, iar prin renunțarea  la aceste zboruri se pierde traficul de tranzit. Orice companie importantă se află pe marile aeroporturi din Europa ce reprezintă puncte de tranzit  pe cursele intercontinentale.

Compania aeriană de stat Tarom a adunat pierderi uriașe de 1,9 mld. de lei în zece ani (387 mil. euro), pe o piață în care traficul aerian a fost într-o continuă creștere, cu excepția anilor de pandemie. Tarom a reușit să obțină profit doar în 2007, când profitul net raportat a fost de 72 mil. lei la o cifră de afaceri de 867 mil. lei, conform datelor Ministerului de Finanțe.

Un raport al Roland Berger arăta în urmă cu zece ani, explicând cumva pierderile raportate de companie, că două treimi din rutele spre Europa de Sud-Est aveau ca grad de ocupare doar 54% și că nu s-a renunțat la rutele neprofitabile iar politica de distribuție și de preț era tradițională, lipsind practic un mix activ de distribuție pe mai multe canale de vânzări. Deși a fost prima companie de stat la care s-a adus management privat, această măsură a  fost un experiment eșuat. Constant compania a schimbat conducerea în ultimii ani.

Paradoxal, compania de stat nu a  reușit  să  câștige teren deși piața pe care activează este una din cele mai efervescente  și doar anul trecut traficul de pasageri pe aeroporturile din România a ajuns la 28,5 milioane de pasageri, în creștere cu față de anul anterior, arată datele de la Asociația Aeroporturilor din Romania (AAR). Spre comparație, în 2019, anul de referință în turism, traficul total pe aeroporturi se ridica la 23,2 milioane de pasageri.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună