Tăriceanu: ”Trădarea lui Daniel Constantin este un episod trist, dar, în același timp, încheiat”
Călin Popescu-Tăriceanu le-a spus sâmbătă, celor o mie de membri ALDE prezenți la congres, că ”trădarea” lui Daniel Constantin ”reprezintă un episod trist, dar este în același timp și un episod încheiat” și că cei care atacă partidul din interior ”nu sunt mulți”.
”În 2015 i-am avut alături pe o serie de colegi care au ales să atace și chiar să dea în judecată partidul. Cei care atacă acum ALDE din interior nu sunt mulți, dar vă spun sincer mă doare faptul că Daniel Constantin se află printre ei. Pentru mine această trădare reprezintă un episod trist, dar este în același timp și un episod încheiat. Acum este timpul să privim înainte, învățând însă, evident, din trecut. De aceea, vă sfătuiesc pe toți: bazați-vă ambițiile pe idealuri și pe valori și nu pe funcții”, a spus Tăriceanu în cadrul discursului susținut în fața membrilor ALDE.
“Voi candida la funcția de președinte ALDE. (…) Am stabilit să existe două moduri de prezentare a candidaturilor. Aceste candidaturi se vor trimite pe mail, CV-ul profesional și politic și vor fi urcate pe site-ul ALDE București. Toți cei care sunt candidați și vor să se prezinte vor avea posibilitatea să o facă mâine (sâmbătă-n.r.) în timpul Congresului, la tribună”, a declarat copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu.
ALDE va alege sâmbătă conducerea formațiunii– un președinte și 33 de membri ai Biroului Politic Executiv, dintre care 17 sunt vicepreședinți, iar 16 membri, cărora li se alătură 12 membri supleanți, a spus Tăriceanu.
“Alegerea se va face în mod liber, nu există listă. Se depun candidaturile și în ordinea descrescătoare a voturilor vor fi stabiliți cei care devin membri în Biroull Politic Executiv. Primii 17 vor deține funcția de vicepreședinte și următorii 16 funcția de membru”, a spus Tăriceanu.