Tăriceanu, despre definirea abuzului în serviciu: Trebuie să nu permită interpretări
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marți, că definirea infracțiunii de abuz în serviciu în Codul Penal, care va fi discutată în Comisia pentru Legile Justiției, condusă de Florin Iordache, trebuie să fie precisă pentru a nu lăsa loc de interpretări.
“Această chestiune va face obiectul dezbaterilor în Comisia specială care funcționează în Parlament. Eu am primit o serie de reacții, de păreri, de care probabil cei din comisie vor ține cont pentru că le voi transmite aceste puncte de vedere, dar nu știu să vă spun care va fi forma finală. Sper ca acest abuz în serviciu, care creează numeroase probleme pentru cei care lucrează în administrație, să fie reglementat într-un mod echilibrat și care să țină seama de cele mai bune practici europene. Nu știu dacă se va alege o soluție cu prag. Nu e vorba de redefinirea conceptului, cu toate că în alte alte țări, în Franța, dar și alte țări, mi se pare că în Germania, nu există abuz în serviciu. Cred că trebuie o formulare mult mai precisă, exactă, bine definită, care să nu permită interpretări și abuzuri”, a explicat șeful Senatului, după ședința de marți a Biroului Permanent.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro