Home Actualitate Tăriceanu anunță că sesiunea parlamentar...
Actualitate

Tăriceanu anunță că sesiunea parlamentară extraordinară pentru Codul Fiscal se anulează

Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, luni, că sesiunea parlamentară extraordinară referitoare la Codul fiscal se anulează pentru că membrii Comisiei de buget nu au reușit să elaboreze un raport.

Tăriceanu anunță că sesiunea parlamentară extraordinară pentru Codul Fiscal se anulează
Tăriceanu anunță că sesiunea parlamentară extraordinară pentru Codul Fiscal se anulează · Foto: Business Magazin

“Sesiunea extraordinară nu se va putea ține, vom amâna pentru săptămâna viitoare, când va fi sesiune ordinară, dezbaterea pe marginea sesizării făcute de președintele Klaus Iohannis”, a declarat președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Decizia Senatului vine la scurt timp după ce președintele interimar al PSD Liviu Dragnea a anunțat, la finalul ședinței Coaliției, că PSD cere amânarea dezbaterilor parlamentare privind Codul Fiscal și dorește o reuniune a liderilor partidelor parlamentare pentru joi, astfel încât să se ajungă la o decizie politică. De asemenea, ședința Biroului Permanent al Camerei Deputaților, programată pentru luni, ora 13.30, a fost anulată.

Dragnea a spus luni că propunerea este ca joi să fie o întâlnire a partidelor parlamentare pentru a lua o decizie politică în privința Codului Fiscal, astfel încât acesta să fie modificat în sesiunea parlamentară ordinară, arătând că practic nu se mai poate vorbi despre sesiune extraordinară.

Și președintele UNPR Gabriel Oprea a declarat, luni, întrebat în legătură cu amânarea discuțiilor din Parlament pe Codul Fiscal, că este normal ca după întâlnirea tehnică a reprezentanților partidelor să urmeze discuții la nivelul liderilor, arătând că și copreședinții PNL au spus acest lucru.


Inițial, Parlamentul a fost convocat, în perioada 24-26 august, în sesiune parlamentară extraordinară pentru dezbaterea cererii de reexaminare a Codului Fiscal, formulată de președintele Klaus Iohannis.

Înaintea sesiunii extraordinare, reprezentanții partidelor parlamentare au avut joi discuții tehnice privind Codul fiscal. În urma consultărilor – la care au participat ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici (PSD), Eugen Nicolăescu și Marian Petrache (PNL), Eugen Nicolicea, Haralambie Vochițoiu (UNPR), Iuliu Winkler, Erdei Doloczki Istvan, Alexandru Vegh (UDMR) și Cătălin Beciu (ALDE) – au fost anunțate propunerile ca TVA să scadă în două trepte, de la 24% în prezent, la 20% de la 1 ianuarie 2016 și 19% de la începutul lui 2017 și ca eliminarea supraaccizei la carburanți să fie amânată până la 1 ianuarie 2017.
 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună