Țara unde cetățenii cu salariu minim își pot lua doar două cartoane de ouă, un kilogram de mălai și o pungă de paste

Antonio Perez, 73 de ani, s-a trezit la 5 dimineața pentru a sta la coadă la bancomat de unde vrea să-și scoată banii de pensie. La micul dejun a băut o cafea. Când a ajuns la bancomat era deja o coadă de aproape 140 de oameni care și ei așteptau să-și retragă banii. În medie, o pensie lunară a unui venezuelan înseamnă 1,8 dolari pe piața neagră.

“Abia dacă mai putem supraviețui. Dacă prețurile continuă să crească nu știu ce vom mânca”, spune bătrânul care nu este singurul în această situație disperată. În timp ce economia Venezuelei continuă să se destrame, viața de zi cu zi devine o corvoadă pentru centățeni ce încearcă să-și administreze cât mai eficient salariul. Salariul minim din Venezuela a ajuns la 1,307,000 de bolivari (adica în jur de 6 dolari pe piața neagră) și este de ajuns pentru a cumpăra două cartoane de ouă, un kilogram de mălai și o pungă de paste sau doi litri de lapte, patru conserve de ton și o pâine.

De când președintele Nicolas Maduro se află la conducere, după moartea lui Hugo Chavez în 2013, salariul minim a fost mărit de 21 de ori, ultima dată chiar pe 1 martie 2018. Aceasta este o încercare disperată pentru a recupera terenul pierdul în detrimetul inflației. Rata anuală a inflației în Venezuela a ajuns la 2000%. Guvernul a renunțat să mai publice informații despre rata inflației sau estimări. FMI-ul prognozează că inflația din Venezuela va ajunge la 13000% în acest an. Asta înseamnă că prețurile se pot schimba oricând. Mai mult, unele localuri au renunțat să tot schimbe prețurile așa că oamenii află la casă cât costă.

Oamenii au renunțat la carne pentru că este prea scumpă și atunci când intră salariul în contul bancar se grăbesc să cumpere produsele de care au nevoie de frică ca prețul să nu crească. Venezuelenii acum își fac griji în legătură cu ce mănâncă. Nici nu se mai gândesc la alte bunuri: un săpun costă 200.000 de bolivari adică cât salariu pe o săptămână.

O altă problemă este faptul că au o limită de retragere de la ATM de 10.000 de bolivari (5 centi americani) cu care un venezuelean poate cumpăra cel mult 2 bomboane cu mentă. Despre alte plăceri precum o cină în oraș (salariul pe o lună) sau un film la cinema (o treime din salariul minim) nici nu poate fi vorba.

În contextul creșterii prețurilor în economia afectată de criză, a lipsei de hrană și și a riscului crescut de crimă la care sunt expuși agenții de securitate în statul Zulia, Venezuela,  o firmă de pază a găsit o metodă originală de a atrage noi angajați.     Conducerea firmei Atlas Security a decis ca, pe lângă pe un salariu de 10 milioane de bolivari, ceea ce înseamnă doar 10 dolari pe lună, să le ofere angajaților și un bonus „motivational”, adică un cofrag de ouă. Pentru a primi bonusul  săptămânal de 36 de ouă, în valoare de aproximativ 2 dolari, personalul trebuie să ajungă la timp, să nu rateze schimburile și să se îmbrace adecvat.

„Mulți nu respectau aceste reguli de bază, de aceea am făcut acest lucru”, a declarat Cindy Fuenmayor, manager resurse umane al agenției Atlas Security. „Am primit o mulțime de aplicații de când am publicat anunțul. Suntem inovativi. Este un stimulent bun”, adaugă Fuenmayor. Aproximativ 200 de posturi sunt disponibile la Atlas.

Venezuela s-a lovit de multe crize politice de-a lungul istoriei sale, însă indiferent de situație potențialul economic al țării nu a fost niciodată negat. Imediat după descoperirea petrolului la începutul secolului al XX-lea, națiunea din America de Sud și-a construit întreaga economie pe spatele aurului negru. Chiar și astăzi Venezuela conduce în topul rezervelor de petrol, cu 300 de miliarde de barili.

În 1950, când majoritatea țărilor de pe glob se zbăteau să-și revină după cel de-al doilea război mondial, Venezuela era extrem de bogată, având al patrulea PIB per capita din lume. Astfel, țara era de două ori mai bogată decât Chile, de patru ori mai prosperă decât Japonia și de 12 ori mai bogată decât China. Din păcate pentru Venezuela, această situație nu avea să continue foarte mult. În perioada 1950-1980, economia venezueleană a crescut constant, iar în 1982 era cea mai prosperă economie din America Latină. Autoritățile s-au folosit de resurse vaste de petrol pentru a plăti diferite programe sociale, în sănătate, educație, transport sau alimentație. La vremea aceea, muncitorii din Venezuela erau printre cel mai bine plătiți din regiune.

La mijlocul anilor ’80, prețul petrolului s-a prăbușit și a decimat economia venezueleană. Astăzi, Venezuela este una dintre cele mai sărace economii din regiune și lucrurile se vor înrăutăți dacă criza actuală va continua, potrivit Fondului Monetar Internațional. FMI prognozează că până în 2022, PIB-ul per capita va fi de doar 12.210 dolari, ceea ce ar însemna o sărăcie mai mare decât chiar înainte de era Chavez. În ultimii patru ani, PIB-ul țării a scăzut cu peste 35%, adică o scădere mai drastică decât au avut-o Statele Unite ale Americii în timpul Marii Crize Economice din 1929-1933.

Venezuela se sprijină în continuare foarte mult pe petrol (95% din exporturile țării este reprezentat de această resursă), ceea ce înseamnă că orice fluctuație a prețului petrolului face diferența dintre bogăție și sărăcie. După scăderea semnificativă a prețului petrolului în anii ’80, inflația a crescut ajungând în 1989 la 84,5%, iar în 1996 la 99,9%. În 1998, Hugo Chavez a fost ales președinte și a promis că va reduce sărăcia, iar standardul de viață va crește. Revenirea prețului petrolului a făcut ca acest lucru să se întâmple în anii 2000. Anul 2004 a fost unul critic pentru Chavez din cauza creșterii fulminante a prețului barilului de petrol.

Economia a mers din ce în ce mai bine, iar președintele s-a ținut de promisiune și a cheltuit banii pentru a îmbunătăți viața celor mai săraci; astfel procentul sărăciei s-a înjumătățit până în 2010. Acest lucru a dus la creșterea deficitului țării, context în care menținerea programelor de bunăstare socială devenea imposibilă dacă prețul petrolului scădea. Lucru care s-a întâmplat de altfel când Maduro a preluat conducerea.

Chavez a murit în 2013 și Nicolas Maduro a preluat șefia statului. Din păcate pentru el, prețul petrolului s-a prăbușit din nou și era clar că Venezuela urma să aibă o bătălie intensă cu inflația, iar bancnota națională urma să se devalorizeze foarte mult. Acum țara duce o lipsă masivă de alimente, medicamente și alte bunuri esențiale, iar violența și protestele cresc în Caracas.

Recent, guvernul a modificat constituția țării pentru a câștiga și mai multă putere, deși 80% din populația țării nu-l mai vrea la conducere. Nicolas Maduro refuză să-și dea demisia în ciuda unor proteste masive care au acaparat întreaga țară și în urma cărora au murit peste 100 de oameni. Așadar, în condițiile unei crize economice și politice profunde, regimul președintelui Nicolas Maduro a devenit tot mai dependent de Rusia pentru finanțare, oferind în schimb Moscovei active ale companiilor de stat, în special din industria petrolieră, se arată într-o analiză a Reuters.

Compania petrolieră de stat Petroleos de Venezuela (PDVSA) este angrenată în negocieri cu firma rusă de stat Rosneft pentru cedarea unor participații în câteva din cele mai productive proiecte petroliere din Venezuela, potrivit unui oficial de rang înalt de la Caracas și unor surse din industria energiei. În ultimii doi ani, regimul președintelui Maduro a devenit din ce în ce mai dependent de Moscova, după ce China și-a redus expunerea în această țară din cauza corupției și criminalității. Multe companii multinaționale și-au redus sau închis operațiunile locale din cauza gravei crize politice și economice cu care se confruntă Venezuela.