Țara din Europa care refuză cu desăvârșire să intre în Uniunea Europeană. Aceasta țară are o democrație aparte, unde poporul are un cuvânt greu în luarea deciziilor

În Marea Britanie, refuzul  Elveției de a intra în relații mai strânse cu Uniunea Europeană după ani de curtare reciprocă este văzut ca o confirmare că Brexitul a fost o alegere înțeleaptă. La Bruxelles, a fost șoc și furie. La Berna, nu toată lumea a sărbătorit.

Cândva,  în urmă cu câțiva ani, un profesor universitar american s-a retras în căutarea liniștii într-o mică comunitate din Elveția. Toate bune și frumoase până când a aflat că nu este dorit acolo și că trebuie să plece. De ce? Așa au hotărât localnicii. Elvețienii îl considerau mult prea dubios pentru că nu l-au văzut niciodată la adunările lor obișnuite, unde se discuta mai ales despre… fotbal. Profesorul degeaba a încercat să explice că pe el nu-l interesează acest joc. Situația a căpătat ulterior dimensiunile unui miniscandal diplomatic.

Elveția este o democrație aparte, unde poporul are un cuvânt greu în luarea deciziilor, prin tradiționalele referendumuri. Guvernanții de acum, considerați populiști, și-au justificat alegerea de a se îndepărta de UE tocmai prin faptul că un eventual acord cu Uniunea ar fi respins, de popor, prin referendum.

Decizia Elveției de a pune capăt unui șir de șapte ani de negocieri minuțioase cu Bruxellesul menite să stabilească o relație comercială mai strânsă și mai stabilă cu UE nu are nimic din drama Brexitului, scrie Financial Times, un ziar britanic, dar proeuropean. Însă  ar putea dăuna pe termen lung economiei elvețiene, care a beneficiat enorm de accesul aproape integral la piața internă a UE.

Și ar rupe legături care până acum s-au dovedit benefice pentru ambele părți, în educație și cercetare. Inevitabil, acest lucru subliniază și dificultățile pe care UE pare să le aibă cu traiul alături de vecinii săi. Pierderea celui mai mare partener comercial, Marea Britanie, poate fi privită ca un ghinion. Dar a-ți pierde al doilea mare partener, Elveția, ar putea să pară neglijență. Swexitul este ca Brexit, în sensul că două democrații vechi, certate din cauza prețurilor și condițiilor de acces la piață, au ales o relație mai laxă, de la distanță, ale cărei costuri au fost subestimate în mare măsură de elitele lor politice.

Elveția este o democrație aparte, unde poporul are un cuvânt greu în luarea deciziilor, prin tradiționalele referendumuri. Guvernanții de acum, considerați populiști, și-au justificat alegerea de a se îndepărta de UE tocmai prin faptul că un eventual acord cu Uniunea ar fi respins, de popor prin referendum.

Marea Britanie a mizat pe interesele comerciale din alte țări ale UE, forțând Bruxelles-ul să păstreze condițiile comerciale. Brexitul n-a adus apocalipsa economică prorocită de mulți, în parte și datorită compromisurilor la care s-a ajuns pe ultima sută de metri. Însă cei mai înverșunați susținători ai exitului, pescarii, sunt departe de fericirea promisă. Acum poate că prind mai mult pește, dar n-au unde să-l vândă. Piața europeană le este închisă.

Elveția s-a amăgit cu același drog. Însă între Brexit și Swexit există diferențe. Elveția dorește legături mai strânse cu UE, dar numai în anumite domenii, de exemplu în materie de energie sau sănătate. Comerțul britanic cu UE a scăzut anul acesta. Consecința deciziei Bernei de a arunca la gunoi discuțiile cu UE va fi o degradare treptată a accesului pe piață: un Swexit lent.

În 1992, alegătorii elvețieni au decis să nu-și actualizeze acordul de liber schimb de două decenii cu unul care să le ofere calitatea de membru complet al pieței unice. Însă în anii de după acea decizie importantă, Elveția a îmbrățișat alte aspecte ale pieței și domenii de cooperare în cadrul unui pachet de acorduri bilaterale. Țara se bucură, printre altele, de comerț liber de mărfuri și servicii, elvețienii pot călătorii fără controale la frontieră, au dreptul de a trăi și studia în întreaga UE, există recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale și au acces la programele de cercetare și educație ale UE.

Când UE s-a săturat de negocieri nesfârșite și de șicanări din partea  Bernei – cum ar fi folosirea contribuțiilor bugetare drept instrument de negociere – a insistat asupra unui acord-cadru. Acest lucru ar fi îmbunătățit și actualizat acordurile de acces pe piață ale Elveției, stabilind în același timp noi aranjamente de guvernanță, cerând Elveției să își alinieze regulile ori de câte ori UE și-ar fi actualizat reglementările. Ar fi existat și un mecanism de soluționare a litigiilor.

Decizia Elveției de a pune capăt unui șir de șapte ani de negocieri minuțioase cu Bruxelles-ul menite să stabilească o relație comercială mai strânsă și mai stabilă cu UE nu are nimic din drama Brexitului, scrie Financial Times, un ziar britanic, dar proeuropean. Însă  ar putea dăuna pe termen lung economiei elvețiene, care a beneficiat enorm de accesul aproape integral la piața internă a UE.

Guvernul elvețian a semnat acest acord, dar nu a reușit să îl vândă celor de acasă. Criticii au început să caute nod în papură, spunând că ar submina politica privind imigrația a Elveției și protecția salarială. Bruxelles a făcut câteva concesii speciale pentru a răspunde temerilor elvețiene, inclusiv o limită de 90 de zile pentru companiile străine care furnizează servicii pentru protejarea pieței forței de muncă elvețiene.

Dar dreapta naționalistă a Elveției și sindicatul care sprijină stânga și-au unit efectiv forțele pentru a ucide acordul. Unii oponenți elvețieni ai acordului-cadru au susținut că insistența UE cu privire la alinierea dinamică a regulilor ar fi răsturnat  prețiosul sistem de democrație locală și directă al Elveției. Însă Elveția adopta normele UE de zeci de ani. Și spre deosebire de Marea Britanie, care și-a asigurat o flexibilitate mai mare în acordul său comercial cu UE, Elveția se bucură de o integrare practic deplină pe piața unică.

Potrivit unui studiu, beneficiază de el per capita mai mult decât orice țară din UE. Aceste beneficii se vor eroda acum pe măsură ce UE își actualizează regulile și Elveția își pierde statutul echivalent. L-a pierdut deja în ceea ce privește bursele și piața instrumentelor medicale. Companiile elvețiene sunt rezistente. O monedă prea puternică este probabil o durere de cap mai mare decât perturbările din reglementări. Una dintre cele mai bogate țări din lume va fi puțin mai puțin bogată. Aceasta este decizia suverană a Elveției. Dar de acum încolo elvețienii nu se mai pot aștepta la un tratament special.

„Nimeni n-ar semna niciodată un astfel de contract în afaceri”, explică Philip Erzinger, șeful Kompass Europe, un grup de campanie contra acordului-cadru. „A fost ceva unilateral. Ne-au cerut să adoptăm legislația UE fără niciun mecanism care să ne permită să spunem nu. Ar fi fost o ingerință directă în sistemul nostru de democrație directă și în cantoanele din Elveția”.  Acest punct de vedere va face ca elvețienii să-și piardă treptat, pe măsură ce UE își înnoiește regulile,  accesul la piața unică, ceea ce va crea incertitudine pentru firme și rezidenți. Peste 1,4 milioane de cetățeni din UE și Marea Britanie locuiesc în Elveția. Și se estimează că 330.000 de persoane trec granița terestră elvețiană în fiecare zi. Decizia a fost o victorie uriașă pentru partidul populist de dreapta din Elveția SVP. Dar pentru alții s-ar putea să fie o piedere.  „Te urăsc apoi te iubesc după care te iubesc apoi te urăsc apoi te iubesc”. Așa descrie Swissinfo relația dintre Elveția și UE. Versurile sunt dintr-un cântec la modă în 1972, al cântăreței italiene Mina. Piesa este despre o dragoste complicată și defectuoasă care a fost totuși „grozavă, grozavă, grozavă”. Poate la fel de grozavă ca relația dintre Uniunea Europeană și mica Elveție: una neconvențională, complexă și plină de incertitudine. Situația la care s-a ajuns îngrijorează mai ales lumea academică. Martin Vetterli, președintele Institutului Federal Elvețian de Tehnologie EPFL, se teme că cercetarea elvețiană ar putea ajunge printre «daunele colaterale» ale negocierilor eșuate.

În 1992, alegătorii elvețieni au decis să nu-și actualizeze acordul de liber schimb de două decenii cu unul care să le ofere calitatea de membru complet al pieței unice. Însă în anii de după acea decizie importantă, Elveția a îmbrățișat alte aspecte ale pieței și domenii de cooperare în cadrul unui pachet de acorduri bilaterale.

Deși Elveția este una dintre națiunile emblematice pentru cercetare pe scena europeană, aceasta depinde mai mult de UE decât UE de ea. O țară mică precum Elveția nu se poate aștepta să aibă o influență decisivă, a spus Vetterli. De asemenea, Elveția nu se poate aștepta să aibă acces la beneficiile integrării europene fără a face compromisuri, a declarat Monique Calisti, antreprenor și expert în inovare digitală. Calisti este directorul general al firmei de consultanță Martel Innovate, care activează în cercetare și dezvoltare nu departe de Parcul Tehnologic din Zürich. Ea apreciază că dacă ar fi abandonată cooperarea cu UE în materie de cercetare, „peștii mici” din afacerile elvețiene ar avea cel mai mult de suferit.

„Noi nu avem o sucursală în UE, spre deosebire de atât de multe companii mari“, a subliniat CEO-ul. „De aceea ne gândim să aducem o parte din afacerea și echipa noastră într-o țară din UE. Și nu am fi singurii care o fac.“ „Elveția ar putea pierde competitivitatea în cercetare și inovare”, precum și din atractivitatea pentru cercetătorii din Elveția și din restul lumii, a spus Vetterli. Vă amintiți de pescarii britanici? Și ei sunt „peștii mici” ai Brexitului. Oficialii UE spun că Elveția a dat cu piciorul negocierilor cu toate că a primit condiții mai bune decât Marea Britanie, notează The Guardian, tot un ziar britanic și de asemenea pro-european. Însă  guvernul elvețian a susținut că nu poate accepta pretențiile UE deoarece acestea vor fi respinse într-un referendum obligatoriu asupra acordului. Negocierile s-a prăbușit după ce Elveția a respins  jurisdicția Curții Europene de Justiție și o directivă privind libera circulație care ar oferi drept de ședere permanentă cetățenilor UE, cu acces la ajutoarele sociale acordate rezidenților neangajați, cum ar fi  solicitanții de locuri de muncă și studenții.