Tânăra de 37 de ani care vinde cea mai scumpă mobilă din România
Diana Șucu a făcut în 2013 primii pași în antreprenoriat și a deschis primul magazin Ethan Allen din Europa Centrală și de Est, specializat în mobilier și amenajări interioare, în urma unei investiții de un milion de euro.
Diana Șucu este licențiată în Drept la Universitatea Româno-Americană din București și are și un master în această disciplină, obținut în urma studiilor de la Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”. Cariera Dianei Șucu nu a continuat însă în avocatură, ci s-a dezvoltat în cadrul postului național de televiziune, unde a prezentat jurnalul de știri: “Am făcut meseria aceasta cu foarte multă dragoste”.
Diana Șucu a urmat o pauză de la munca în televiziune, în care s-a dedicat familiei. Ideea unei afaceri începuse să se contureze cu mai bine de doi ani înainte de deschiderea magazinului Ethan Allen: ãInițial, am vrut să deschid o galerie de artă, apoi am avut în vedere deschiderea unei grădinițe”. Într-un final, vizitele la târgurile de mobilă au determinat-o să intre în această industrie. La scurt timp după inaugurarea magazinului, Diana Șucu a deschis în cadrul acestuia și cafeneaua D&D Design District Caf”, în urma unei investiții de 100.000 de euro.
Diana Șucu face parte din promoția tinerilor manageri de top din 2014 și a fost premiat în cadrul galei Business Magazin. Citește în premieră alte 99 de povești de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediție a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.

Comandă acum catalogul în format electronic la prețul de 35 lei.