Home Actualitate Tabloul alegerilor locale din România: Î...
Actualitate

Tabloul alegerilor locale din România: În Craiova, Brașov, Galați și Oradea, principalele partide au scos la înaintare pentru pozițiile de primari profesori universitari, juriști, consultanți imobiliari, economiști și foști jurnaliști. Candidații la primărie pun la bătaie promisiuni, dar nu și CV-uri

Campania electorală pentru alegerile locale și pentru cele europarlamentare a început vineri, 10 mai, iar listele partidelor cu candidații pentru primăriile și consiliile locale din țară sunt finalizate.

Tabloul alegerilor locale din România: În Craiova, Brașov, Galați și Oradea, principalele partide au scos la înaintare pentru pozițiile de primari profesori universitari, juriști, consultanți imobiliari, economiști și foști jurnaliști. Candidații la primărie pun la bătaie promisiuni, dar nu și CV-uri
Tabloul alegerilor locale din România: În Craiova, Brașov, Galați și Oradea, principalele partide au scos la înaintare pentru pozițiile de primari profesori universitari, juriști, consultanți imobiliari, economiști și foști jurnaliști. Candidații la primărie pun la bătaie promisiuni, dar nu și CV-uri · Foto: Business Magazin

♦ Dintre candidații analizați în cele patru orașe mari, niciunul nu și-a publicat CV-ul atunci când și-a anunțat candidatura la primărie ♦ Emilia Neagu, de profesie consultant imobiliar, candidează din partea Dreptei Unite pentru poziția de primar al municipiului Craiova ♦ Nicolae Giugea, la bază inginer specializat în horticultură, candidează și el pentru scaunul de primar al Craiovei ♦ La Primăria Brașov candidează, printre alții și Dan Tanasă, un fost jurnalist independent ♦ Pentru poziția de primar al Galațiului candidează un fost inspector școlar, un profesor universitar și un consilier juridic cu carieră în distribuția de produse siderurgice.

Campania electorală pentru alegerile locale și pentru cele europarlamentare a început vineri, 10 mai, iar listele partidelor cu candidații pentru primăriile și consiliile locale din țară sunt finalizate.

În Craiova, Brașov, Galați și Oradea, principalele partide au scos la înaintare pentru pozițiile de primari profesori universitari, juriști, consultanți imobiliari, economiști și foști jurnaliști. Ce nu au pus ei pe masă sunt și CV-urile candidaților. Astfel, dintre candidații analizați în cele patru orașe mari, niciunul nu și-a publicat CV-ul atunci când și-a anunțat candidatura la primărie. Date publice există doar pentru cei care sunt senatori sau deputați, care trebuie să-și publice CV-urile pe site-urile celor două camere ale Parlamentului.

Printre candidați la primăriile analizate este și Emilia Neagu, de profesie consultant imobiliar, care candidează din partea Dreptei Unite pentru poziția de primar al municipiului Craiova. De asemenea, Nicolae Giugea, la bază inginer specializat în horticultură, candidează și el pentru scaunul de primar al Craiovei. La Primăria Brașov candidează, printre alții și Dan Tanasă, un fost jurnalist independent. Pentru poziția de primar al Galațiului candidează un fost inspector școlar, un profesor universitar și un consilier juridic cu carieră în distribuția de produse siderurgice.

La Primăria Brașov, actualul primar Allen Coliban candidează pentru un nou mandat. Coliban a absolvit Facultatea de Management din cadrul Universității Transilvania din Brașov. În timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din 2020, Allen Coliban declarase în CV și că a absolvit Facultatea de Calculatoare din cadrul Universității Politehnica din București, însă un reprezentant al acelei facultăți a venit cu informații care arătau că Allen Coliban nu și-a finalizat studiile de licență la acea facultate.

Un alt candidat la Primăria Brașov este George Scripcaru, fostul primar al orașului, susținut de data aceasta de coaliția PSD-PNL. În aprilie 2023, Scripcaru a fost achitat de judecătorii Tribunalului Covasna într-un dosar de șantaj și complicitate la șantaj, deschis la finalul anului 2020. În acest dosar, Scripcaru a fost acuzat de șantaj pentru că ar fi cerut ca în autobuzele operatorului de transport în comun să nu ruleze spotul electoral al USR.

Care sunt candidații principalelor partide parlamentare la primăriile marilor orașe din România:

Primăria Municipiului Craiova – cu un buget anual de 1,76 mld. de lei în 2024, în creștere de la 1,19 mld. lei în 2020

Lia Olguța Vasilescu, PSD

► Este actualul primar al Craiovei;

► Absolventă a Facultății de Litere și Istorie din Craiova, specializarea română-italiană;

► Absolventă a Colegiului Național de Apărare;

► Și-a început cariera în domeniul presei, pe poziția de redactor la cotidianul “Cuvântul Libertății” din Craiova.

Emilia Neagu, Dreapta Unită (USR)

► Absolventă a Facultății de Drept și Științe Administrative, Universitatea din Craiova;

► A absolvit facultatea în anul 2006;

► Este de profesie consultant imobiliar;

► Și-a început carieră în domeniul imobiliarelor în anul 1999;

► În 2003 și-a deschis o firmă în sectorul de imobiliare.

Nicolae Giugea, PNL

► Este la bază inginer specializat în horticultură, absolvent al Universității din Craiova;

► Licențiat în drept, Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu “, Craiova;

► Fost prefect al județului Dolj; două mandate;

► Secretar de stat în MADR, 2009 – 2010;

Primăria Municipiului Brașov – cu un buget anual de 1,84 mld. lei în 2024, în creștere de la 1,1 mld. lei în 2020

Allen Coliban, Alianța pentru Brașov

► Este primarul Brașovului din 2020;

► Absolvent al Facultății de Management a Universității Transilvania din Brașov

► Senator, 2016-2020;

► A fost sportiv de performanță.

George Scripcaru, PSD-PNL

► A fost primar al Brașovului timp de 16 ani până în 2020, când a fost învins de Allen Coliban;

► Profesia sa de bază este cea de profesor;

► Absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport, Universitatea de Vest Timișoara;

► Viceprimar al municipiului Brașov, 2000 – 2004

Dan Tanasă, AUR

► Licențiat în drept și în psihologie și științele educației, Universitatea Transilvania din Brașov;

► Și-a început cariera pe poziția de operator interviu la CSOP Market Research din Sfântu Gheorghe;

► A fost jurnalist independent în perioada 2011 – 2018;

Primăria Municipiului Galați – cu un buget anual de 1,34 mld. lei în 2024, în creștere de la 575,3 mil. lei în 2020

Onuț Valeriu Atanasiu, PNL

► Licențiat în fizică, Universitatea Al. I. Cuza, Iași

► Licențiat în matematică-informatică, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați;

► Și-a început cariera pe poziția de profesor de fizică, Liceul Teoretic „Dunărea”

► A fost inspector școlar în Galați;

► Director adjunct, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, 2017 – 2020;

Ionuț Pucheanu, PSD

► Este primarul Galațiului din 2016

► Licențiat în drept, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București;

► Și-a început cariera pe poziția de consilier juridic;

► Înainte de a lucra în politică a lucrat în vânzări în distribuția de produse siderurgice.

Daniela Ancuța Șarpe, Alianța Dreapta Unită Absolventă a Academiei de Studii Economice din București;

► Este licențiată în economie, specializarea cibernetică, statistică și informatică economică;

► Și-a început cariera pe poziția de economist la Societatea de Electricitate Galați;

► Este profesor universitar la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

► A fost decan și prorector al universității;

Primăria Municipiului Oradea – cu un buget anual de 2,9 mld. lei în 2024, în creștere de la 1,8 mld. lei în 2025

Florin Birta, PNL

► Este în prezent primar al municipiului Oradea;

► Este de profesie jurist;

► A fost viceprimar al municipiului Oradea, președinte al Clubului Sportiv Municipal Oradea și director la Cancelaria Instituției Prefectului; 

► Nu are CV-ul publicat în spațiul public;

Adrian Madar, PSD

► Absolvent al Facultății de Științe Economice și al Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj;

► A fost director de administrare a afacerii la Spitalul Pelican Oradea.

► A ocupat diverse funcții în BRD Groupe Societe Generale, BCR și Bank Leumi;

► A fost secretar de stat și secretar general adjunct în cadrul Secretariatului General la Guvernul României;

Daniel Palaghianu, USR

► Președintele USR Oradea;

► Este la bază economist; 

► Licențiat în finanțe – contabilitate, Institutul Militar de Intendență și Finanțe „Gh. Lazăr”, Sibiu”

► Și-a început cariera pe poziția de ofițer comandament, MApN.

► A fost subprefect al județului Bihor;

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună