Home IT Tabletele pentru copii, un ajutor sau un...
IT

Tabletele pentru copii, un ajutor sau un pericol?

Într-o lume în care dispozitivele electronice devin o parte din ce în ce mai importantă a vieții noastre de zi cu zi, copiii nu puteau fi nici ei neglijați de producătorii de astfel de dispozitive. Cei mici pot acum beneficia de avantajele jocurilor și aplicațiilor pe tablete, menite atât să îi distreze, dar și să îi ajute să își însușească cunoștințe noi.

Tabletele pentru copii, un ajutor sau un pericol?
Tabletele pentru copii, un ajutor sau un pericol? · Foto: Business Magazin

PROBABIL MULȚI DINTRE VOI VĂ VEȚI ÎNTREBA DACĂ O TABLETĂ ESTE ÎNTR-ADEVĂR UN DISPOZITIV POTRIVIT PENTRU UN COPIL. Răspunsul nu este chiar simplu, însă dacă știți ce să alegeți și cum să coordonați activitatea celui mic pe tabletă, un astfel de dispozitiv se va dovedi de un real folos.Astfel, prin acțiuni simple și plăcute, precum realizarea de puzzle-uri, prin desenat sau colorat, copilul poate folosi o tabletă pentru a învăța tot felul de lucruri: să recunoască anumite obiecte, să scrie, să citească etc.

După cum vă spuneam, pe piață există deja câteva tipuri de tablete pentru copii, dar înainte de a intra în detalii, ar trebui să vorbim puțin despre ce înseamnă o astfel de tabletă destinată celor mici.
Pe scurt, ea are o formă asemănătoare oricărei alte tablete, cu un ecran tactil pe fața frontală. Fiind destinată însă copiilor, care o pot ușor scăpa sau arunca, o astfel de tabletă trebuie să fie bine construită și pe cât posibil rezistentă la șocuri. Iar atunci când vine vorba de utilizarea zilnică, o tabletă de acest gen trebuie să ofere o interfață cât mai simplă și mai intuitivă, pe care copiii să o poată înțelege. Pe lângă interfață, ea necesită acces la aplicații utile dezvoltării unui copil, fie că vorbim de jocuri logice, cărți de povești sau de colorat, dicționare și multe altele.

Și, nu în ultimul rând, tabletele pentru copii trebuie să permită părinților să controleze atent și să monitorizeze activitatea odraslelor, acest lucru făcându-se prin sisteme de tip Parental Control, care oferă părinților posibilitatea de a limita activitățile pe care un copil le poate efectua. Astfel, cel mic va putea accesa doar anumite aplicații și tipuri de programe alese în prealabil de părinți, în vreme ce restul de opțiuni îi vor fi ascunse. Iar acest lucru este benefic, deoarece împiedică accesul copilului la tipuri de conținut ce îl pot afecta în mod negativ.

ACUM CĂ AM LĂMURIT TOATE ACESTE ASPECTE, să aruncăm rapid un ochi și peste oferta producătorilor de tablete pentru copii, pe care eu le împart oarecum în două categorii: tabletele educative adresate strict celor mici, precum și tabletele generaliste, ce pot rula programe pe placul acestora. În prima categorie enumerăm tablete precum Evolio Tabby sau LeapFrog LeapPad Explorer, oferta fiind încă limitată. Cel de-al doilea model oferă acces la o colecție largă de aplicații educative, însă acestea sunt disponibile în limba engleză. Versiunea celor de la Evolio are un preț mai accesibil și oferă un ecran mai mare, un set de 12 aplicații în limba română plus acces la Google Play Store.

În cea de a doua categorie putem include orice tabletă compactă disponibilă pe piață, de la modele cu prețuri accesibile, oferite de firme românești precum Allview, Eboda, Evolio, Serioux sau mai cunoscuții Asus sau Acer până la modele de top precum Nexus-ul celor de la Google sau iPad Mini-ul celor de la Apple. Desigur, am eliminat din discuție tabletele de dimensiuni mai mari, acestea fiind automat mai grele și mai dificil de utilizat de către copii. În cazul tuturor acestor dispozitive aplicațiile educative preinstalate lipsesc, însă le veți putea descărca din magazinele aferente. Dacă vă orientați spre o tabletă cu Android, ar trebui să vă asigurați că aceasta are acces la Google Play Store, iar în cazul unui iPad Mini lucrurile sunt mult mai simple, acesta putând accesa AppStore-ul Apple.

Diferențierea între cele două tipuri de tablete enumerate mai sus poate fi la rândul ei dificilă. Pe scurt însă, tab-urile educative pot fi considerate ca exclusiv destinate copiilor, fiind viu colorate și oarecum limitate în privința performanțelor și funcțiilor pe care le pot îndeplini. În cazul celei de-a doua clase de tablete, diferența este făcută de preț, pe de o parte, și de performanțe, pe de alta, ce se traduce într-o experiență mai mult sau mai puțin fluidă în utilizarea zilnică. Și probabil știm cu toții câtă răbdare au copiii și cât de repede vor arunca o jucărie de acest tip dacă vor vedea că nu răspunde cu fermitate cerințelor.

Acestea fiind spuse, mă aștept ca în lunile viitoare să vedem o infuzie de tablete și de aplicații educative pentru copii în limba română, ce vor duce la rândul lor la creșterea cererii de astfel de dispozitive. și aceasta deoarece tabletele pentru copii pot fi cu adevărat benefice dezvoltării gândirii și aptitudinilor celor mici și nu doar o modalitate de a-i ține ocupați, însă doar atunci când sunt folosite sub o strictă monitorizare și planificare a părinților.

Citiți mai multe articole ale lui Andrei Mihai Gîrbea pe http://www.andreigirbea.com/

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună