Surpriză: Mariana Gheorghe, fost CEO Petrom și fost membru în board-ul global al ING, este propusă pentru Consiliul de Supraveghere al UniCredit România
Mariana Gheorghe, cu cetățenie româno-britanică și peste 30 de ani de experiență în sectorul financiar-bancar, dintre care peste 12 ani în funcții de conducere precum OMV Petrom și 8 ani în poziții neexecutive bancare, precum în board-ul ING la nivel…
Mariana Gheorghe, cu cetățenie româno-britanică și peste 30 de ani de experiență în sectorul financiar-bancar, dintre care peste 12 ani în funcții de conducere precum OMV Petrom și 8 ani în poziții neexecutive bancare, precum în board-ul ING la nivel global, a fost propusă pentru funcția de membru independent al Consiliului de Supraveghere al UniCredit România. Nominalizarea urmează să fie aprobată de Banca Națională a României.
Propunerea vine în contextul demisiei lui Faik Huseyin Acikalin din poziția de membru independent al Consiliului de Supraveghere, începând cu 1 august 2025. În cadrul reevaluării recente, atât la nivel individual, cât și la nivel colectiv, membrii organului de conducere al băncii și-au confirmat adecvarea pentru rolurile respective, ținând cont de cadrul de guvernanță aplicabil la data fuziunii dintre UniCredit Bank S.A. și Alpha Bank România S.A., precum și de organigrama, regulamentul intern și politica-cadru de management, se arată în raportul semestrial.
Adunarea Generală a Acționarilor, la data de 11 august 2025, a luat act de încetarea mandatului lui Faik Huseyin Acikalin și a decis desemnarea Mariane Gheorghe în Consiliul de Supraveghere, aceasta urmând să înceapă exercitarea responsabilităților după obținerea aprobărilor legale necesare.

UniCredit Bank România, subsidiara locală a grupului italian UniCredit, a încheiat prima jumătate a anului 2025 cu active consolidate de 87,6 miliarde lei, în creștere față de 81 miliarde lei la sfârșitul lui 2024. La nivel de bancă, activele au urcat la 78 miliarde lei de la 72,6 miliarde lei.
În același timp, profitul net consolidat a scăzut la 849 milioane lei, de la 947 milioane lei în prima jumătate a anului trecut, iar profitul la nivel individual al băncii s-a redus la 780 milioane lei, comparativ cu 856 milioane lei în iunie 2024, potrivit raportului publicat pe BVB, unde UniCredit are obligațiuni listate.
“Prima jumătate a anului 2025 a fost marcată de o evoluție foarte bună a activității Grupului UniCredit, în contextul revenirii consumului privat și scăderii ușoare a dobânzilor. Accentul s-a pus pe îmbunătățirea poziției în piață, pe managementul riscului, poziția solidă deținută permițând Grupului UniCredit România să continue să contribuie la sprijinirea economiei și să ofere clienților produse și servicii de calitate ridicată”.
În primul semestru al anului 2025 creditarea a accelerat, atât pe segmentul Companiilor cât și pe cel al Persoanelor Fizice, prin volume nou finanțate superioare perioadei similare a anului trecut.