Sunteți dispuși să susțineți pe altcineva pe parcursul unui an sabatic?

O să ne mai vedem doar până la finalul lui septembrie. Îmi voi lua un an sabatic; vrem să călătorim, să vedem mai multe țări. Iar apoi vom decide ce vom face mai departe”, spune M., kinetoterapeut care are spre 30 de ani. L-am felicitat pentru decizie; în ce mă privește, lipsa lui din peisaj nu este cel mai favorabil lucru. Ba chiar mi-am amintit de V., un alt kinetoterapeut, care de când l-am cunoscut, acum mai bine de 10 ani, avea drept țel primordial să călătorească (estimp, s-a și mutat în SUA, iar postările din social media arată că numărul de călătorii l-au purtat prin multe destinații din lumea largă).

Ce m-a frapat, de fapt, este capacitatea lui M. de a-și asuma (este un act de curaj, din perspectiva mea) o decizie atât de amplă. Pune punct (sau cel puțin puncte de suspensie) unui parcurs profesional în care a investit ani buni (de cel puțin șase la clinica unde îl văd săptămânal), implicit veniturilor care sunt legate de acest job. Oare are posibilitatea de a monetiza activitatea din perioada anului sabatic? Sau este chiar o pauză totală de la sistemul „vând timp și efort pe bani și, eventual, beneficii”? Are oare suficiente resurse financiare pentru a renunța la locul său în marele puzzle al forței de muncă? Sau se poate baza pe susținerea altcuiva? Și astfel se naște următoarea întrebare – ați fi dispuși să susțineți pe altcineva să-și ia un an sabatic? Concret, să plătiți pentru călătorii, perioade de huzur sau regăsirea eului interior, pentru descoperirea adevăratelor pasiuni sau explorarea de noi afinități? Și dacă răspunsul este cumva „da”, oare sunt mai multe persoane care ar putea beneficia de un astfel de tratament?

Sondajul BM derulat săptămâna trecută în social media arată că marea majoritate a celor care au răspuns dacă ar lua sau nu în considerare un an sabatic răspund că se gândesc, dar nu-și permit. Cinstit vorbind, marea majoritate a noastră visează la un stil de viață „neatârnat”, dar suntem legați de rate, taxe, cheltuieli de tot soiul. Cu cât sunt mai multe aceste legături – cu proprietăți, relații de tot felul (ca partener, ca părinți, cu părinții, cu angajatorul, cu angajații/firma proprie etc.) „bagajul” de cărat ne permite scurte incursiuni în libertatea promisă de concedii, care nici aceea nu este pentru toți o garanție de desprindere totală. Cel puțin nu atât timp cât conturile din bănci/randamentele pe dețineri bursiere sau cine știe ce venituri nu sunt suficient de „grase” pentru a acoperi toate nevoile uzuale. Până una-alta însă, statutul de rentier este doar un vis pentru cei mai mulți. Firește, anul sabatic trebuie privit din unghiul potrivit, adică nu este o perioadă de pauză necesară pentru eforturi imperios necesare pentru refacerea sănătății personale sau pentru susținerea/îngrijirea altei persoane.

Majoritatea milenialilor sunt de părere că lipsurile cu care s-au confruntat au fost o motivație puternică, un motor pentru efort susținut, am auzit adeseori diverse variante ale ideii „nevoia te învață”. Dar dacă anul sabatic dorit, poate necesar pentru o persoană apropiată implică un efort din partea voastră, ce perspectivă aveți?

„Mănâncă, roagă-te, iubește”, cartea scrisă de Elizabeth Gilbert, dar și pelicula care o are protagonistă pe Julia Roberts, este titlul care îmi amintește de abordarea vieții dintr-o perspectivă neconvențională, cu plusurile și minusurile care decurg din ea. 

Pasărea mălai visează…

Sondajul LinkedIn desfășurat săptămâna trecută publicării acestei ediții a BUSINESS Magazin (pe platformele LinkeIn ale revistei și Ziarul Financiar):

Anul sabatic devine tot mai popular printre cei care doresc să-și ia o pauză de la rutina zilnică. Este o perioadă dedicată învățării, călătoriilor sau altor activități care contribuie la dezvoltarea personală.

Ioana Mihai-Andrei este redactor-șef Business Magazin