Sunt mai fericiți sau nu oamenii din Marea Britanie după Brexit? Ce spune populația la zece ani de la ieșirea din Uniunea Europeană?

În 2016, Brexitul a fost prezentat ca începutul unei noi ere pentru Marea Britanie. Zece ani mai târziu, mulți britanici privesc decizia cu regret, pe fondul problemelor economice, al imigrației ridicate și al unei societăți tot mai polarizate. Cum a ajuns una dintre cele mai importante victorii politice din istoria recentă a Regatului Unit să fie asociată astăzi cu termenul „Bregret”?

Pe 23 iunie 2016, majoritatea britanicilor au ales să părăsească Uniunea Europeană, în urma unui referendum condus de susținătorii taberei Leave, în frunte cu Nigel Farage și Boris Johnson. Construită în jurul sloganului „Take Back Control” („Să ne recâștigăm controlul”), campania pro-Brexit promitea restabilirea suveranității țării, recâștigarea controlului asupra imigrației și o prosperitate economică sporită.

La zece ani distanță, speranțele au fost înlocuite de un puternic sentiment de dezamăgire, pe care britanicii îl numesc astăzi „Bregret” – regretul pentru Brexit. Marea Britanie se pregătește să marcheze aniversarea referendumului ca o țară mai divizată, mai slăbită și mai deziluzionată, prezintă într-un material recent The Conversation.

Chiar și după ieșirea oficială a Marii Britanii din UE, pe 31 ianuarie 2020, nivelul imigrației a continuat să crească. În martie 2023, migrația netă s-a apropiat de un milion de persoane, un nivel record pentru Regatul Unit.

Șocul Brexit

Puține evenimente din istoria unei țări produc un șoc atât de profund precum Brexitul. Anunțarea rezultatului referendumului, care a oferit o victorie de 51,9% taberei Leave, a provocat unde de șoc în întreaga lume. După 43 de ani de relație adesea tensionată și conflictuală cu Uniunea Europeană, Regatul Unit a decis să părăsească blocul comunitar și să deschidă un nou capitol al istoriei sale. Șocul a avut mai multe cauze. În primul rând, era un eveniment fără precedent, care ridica numeroase întrebări și incertitudini atât pentru viitorul Marii Britanii, cât și pentru cel al Uniunii Europene. În al doilea rând, victoria a fost complet neașteptată. Majoritatea institutelor de sondare anticipau un rezultat foarte strâns, dar acordau un avantaj ușor taberei Remain. Nu în ultimul rând, votul pentru Brexit a reprezentat o victorie politică și ideologică pentru Nigel Farage, liderul de atunci al partidului populist de dreapta radicală UKIP, cunoscut pentru opoziția sa vehementă față de Uniunea Europeană, imigrație și multiculturalism. Considerat anterior un personaj marginal al politicii britanice, Farage a devenit rapid una dintre figurile centrale ale scenei politice și principalul arhitect al Brexitului. Temele promovate de acesta – combaterea imigrației, recâștigarea suveranității naționale și apărarea identității britanice – au ajuns în centrul dezbaterii publice. Și Boris Johnson, una dintre figurile-cheie ale campaniei Leave și viitor prim-ministru al Marii Britanii între 2019 și 2022, a contribuit la normalizarea ideilor populiste, aducându-le în inima Partidului Conservator. Brexitul a avut astfel efectul de a transforma discursul populist dintr-un fenomen aflat la periferia vieții publice într-unul mainstream, alimentând ascensiunea fără precedent a dreptei radicale și remodelând profund politica britanică. Ironia este că referendumul fusese propus inițial de David Cameron în 2013 pentru a-și consolida autoritatea în cadrul Partidului Conservator și pentru a limita ascensiunea UKIP. Rezultatul a avut un efect opus. Nu doar că votul pentru Brexit a provocat căderea lui Cameron, dar a accelerat și o serie de transformări politice majore: slăbirea celor două partide tradiționale, ascensiunea puternică a dreptei radicale și polarizarea dezbaterii publice în jurul imigrației și identității naționale. Referendumul fusese prezentat ca o soluție pentru calmarea tensiunilor și reunificarea țării. În realitate, a produs exact contrariul: o societate mai fragmentată și mai polarizată ca niciodată.

Promisiuni amare: deziluziile Brexitului

La doar câteva ore după anunțarea rezultatului referendumului, în timp ce entuziasmul susținătorilor Brexitului era încă la cote ridicate, un interviu acordat de Nigel Farage postului ITV a provocat surprindere și confuzie. Întrebat despre una dintre promisiunile-cheie ale campaniei, aceea că banii economisiți prin ieșirea din Uniunea Europeană vor fi redirecționați către sistemul public de sănătate britanic (NHS), Farage a admis că acest lucru „probabil nu se va întâmpla”. Pentru mulți alegători, declarația a fost percepută ca o trădare. NHS ocupă un loc special în societatea britanică. Creat după cel de-Al Doilea Război Mondial pentru a oferi acces universal la servicii medicale, sistemul de sănătate este considerat unul dintre pilonii fundamentali ai statului social britanic. În ultimii ani însă, NHS s-a confruntat cu probleme majore: subfinanțare, lipsă de personal și timpi de așteptare tot mai mari. Conștienți de atașamentul populației față de această instituție, susținătorii Brexitului au promovat intens ideea că fondurile trimise către bugetul Uniunii Europene vor putea fi folosite pentru revitalizarea sistemului medical.

Pandemia de COVID-19 și efectele economice ale războiului din Ucraina au contribuit, la rândul lor, la agravarea problemelor economice și sociale. Cu toate acestea, Brexitul rămâne evenimentul care a împărțit societatea britanică în două tabere opuse, adesea ostile una față de cealaltă.

Una dintre imaginile emblematice ale campaniei a fost autobuzul roșu al lui Boris Johnson, pe care era inscripționat mesajul: „Trimitem Uniunii Europene 350 de milioane de lire pe săptămână. Să finanțăm NHS în schimb”. Mesajul a avut un impact puternic asupra electoratului, însă retragerea rapidă a promisiunii a evidențiat, încă din primele ore după referendum, diferența dintre retorica electorală și realitate. Al doilea mare pilon al campaniei pro-Brexit a fost promisiunea unui control mai strict asupra imigrației. Ani la rând, Nigel Farage a susținut că apartenența Marii Britanii la Uniunea Europeană împiedică țara să își controleze eficient frontierele și favorizează imigrația în masă. Cu doar câteva zile înainte de referendum, acesta a lansat controversatul afiș electoral „Breaking Point”, care înfățișa o coloană de migranți din Orientul Mijlociu la granița dintre Croația și Serbia. Mesajul sugera că Europa se află în fața unei invazii iminente și era însoțit de sloganul „UE ne-a dezamăgit pe toți”. După reacțiile puternice pe care le-a stârnit, afișul a fost retras, însă mesajul său a avut un impact semnificativ într-o societate în care imigrația reprezenta deja una dintre principalele preocupări ale electoratului. Strategia lui Farage a fost să transforme Brexitul într-o dezbatere despre identitate și civilizație, prezentând imigrația drept o amenințare existențială la adresa identității britanice și a viitorului națiunii. Mulți analiști au interpretat victoria Brexitului ca expresia unor sentimente de teamă, ostilitate față de străini și neîncredere în multiculturalism. Însă, în ciuda promisiunilor electorale, rezultatele nu au fost cele așteptate de susținătorii unei politici migratorii mai restrictive. Chiar și după ieșirea oficială a Marii Britanii din Uniunea Europeană, pe 31 ianuarie 2020, nivelul imigrației a continuat să crească. În martie 2023, migrația netă s-a apropiat de un milion de persoane, un nivel record pentru Regatul Unit. Pentru o parte importantă a opiniei publice, aceste cifre au alimentat impresia că imigrația a rămas în afara controlului autorităților și că guvernele succesive nu au reușit să își respecte promisiunile. Rezultatul a fost o creștere a frustrării și a neîncrederii în clasa politică.

În acest context, și pe fondul unei economii care a înregistrat o creștere modestă și al unei inflații ridicate, nu este surprinzător că cele mai recente sondaje arată că aproximativ 56% dintre britanici afirmă că regretă ieșirea din Uniunea Europeană.

O societate fracturată

La zece ani de la referendum, sentimentele dominante în societatea britanică sunt regretul, amărăciunea și dezamăgirea. Aceste stări alimentează furia față de clasa politică și contribuie la scăderea încrederii în cele două partide tradiționale. În același timp, partidul Reform UK, condus de Nigel Farage, înregistrează o ascensiune spectaculoasă, profitând de nemulțumirea unei părți a electoratului.

Desigur, Brexitul nu este singura cauză a dificultăților cu care se confruntă astăzi Marea Britanie. Pandemia de COVID-19 și efectele economice ale războiului din Ucraina au contribuit, la rândul lor, la agravarea problemelor economice și sociale. Cu toate acestea, Brexitul rămâne evenimentul care a împărțit societatea britanică în două tabere opuse, adesea ostile una față de cealaltă. Dezbaterile privind imigrația, diversitatea etnică și culturală sau definiția identității naționale continuă să domine spațiul public. Aceste clivaje au creat terenul propice pentru ceea ce mulți observatori numesc astăzi „războaie culturale” – conflicte ideologice și identitare care, la un deceniu de la referendum, continuă să fragmenteze și să tensioneze societatea britanică. În loc să reprezinte începutul unei perioade de unitate și renaștere națională, Brexitul a devenit pentru mulți britanici simbolul unei promisiuni neîmplinite. Iar termenul „Bregret” reflectă poate cel mai bine sentimentul unei părți importante a populației: acela că viitorul imaginat în 2016 nu s-a materializat niciodată.   

Traducere și adaptare: Oana Ioniță