Suceava: Peste 1.500 de urători, la Festivalul obiceiurilor de iarnă din centrul orașului
Peste 1.500 de urători și mascați din toate zonele județului Suceava, dar și din Botoșani, Iași, Bacău, Neamț, precum și din Republica Moldova, au participat, sâmbătă, la o paradă a măștilor pe o arteră principală a Sucevei, iar până seara vor prezenta dansuri sau jocuri cu măști de Anul Nou.
Peste cinci mii de suceveni s-au aflat, sâmbătă la prânz, în zona centrală a orașului, la deschiderea festivalului de datini și obiceiuri de Anul Nou, la care participă peste 40 de formații de copii și adulți din zonele folclorice ale județului Suceava, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Festivalul a început cu o paradă a măștilor specifice pe o stradă din zona centrală a municipiului Suceava, cetele de colindători trecând apoi prin fața Palatului Administrativ.
Ca în fiecare an, parada a fost deschisă de un grup de colindători din Câmpulung Moldovenesc, cu buciumași și un plug tras de boi.
Printre cetele de urători s-au aflat grupuri cu “plugul”, iar altele, însoțite de muzicanți, au prezentat “dansul caprei”, “jocul ursului”, jocuri cu flăcări, dar și malanca, o formă de teatru popular cu tentă satirică, unde personajele sunt baba și moșneagul, doctorul, popa, capra și ciobanul, căiuții, ursul, cerbul și negustorul.
Formațiile prezintă până seara târziu diverse dansuri și jocuri cu măști, dar și urături și colinde, pe o scenă amplasată pe esplanada din centrul municipiului, unde este amenajat și Târgul de Crăciun.
Sucevenii prezenți la acest spectacol se încălzesc cu vin fiert sau țuică fiartă și degustă produse specifice de la tarabele amplasate pe esplanadă.
Directorul Centrului Cultural Bucovina, Viorel Varvaroi, a declarat corespondentului MEDIAFAX că acest festival de datini și obiceiuri de Anul Nou este cel mai mare din țară, având peste 1.500 de participanți, formațiile fiind din toate vetrele folclorice ale județului Suceava, dar că în acest an au venit și formații din județele Botoșani, Iași, Neamț și Bacău, precum și din Republica Moldova.
În această perioadă, spectacole cu urători și mascați se vor organiza în numeroase localități din județul Suceava, iar în 13 ianuarie se va desfășura, în comuna Drăgușeni, Festivalul datinilor și obiceiurilor de iarnă pe stil vechi.