Subvențiile americanilor, un magnet pentru capitalul german. Companiile nemțești au anunțat investiții record de 15,7 miliarde de dolari în SUA în 2023, aproape dublu față de 2022
SUA reușește să atragă capitalul german într-un ritm record, pe fondul unor subvenții avantajoase puse pe masă de autoritățile americane, potrivit FT. Companiile germane au anunțat în 2023 investiții de 15,7 miliarde de dolari pentru piața din SUA, în creștere…
SUA reușește să atragă capitalul german într-un ritm record, pe fondul unor subvenții avantajoase puse pe masă de autoritățile americane, potrivit FT.
Companiile germane au anunțat în 2023 investiții de 15,7 miliarde de dolari pentru piața din SUA, în creștere de la 8,2 miliarde de dolari în 2022. Spre comparație, investțiile anunțate de companiile germane în China au fost de 5,9 miliarde de dolari.
Astfel, angajamentele de investiții pentru piața americană reprezintă circa 15% din totalul angajamentelor de investiții făcute de companiile germane pentru proiecte greenfield sau pentru expansiunea unor proiecte internaționale, comparativ cu 6% în 2022.
Creșterea abruptă a ritmului investițiilor germane se datorează unor programe adoptate de administrația Biden, precum Inflation Reduction Act și Chips and Science Act.
Cumulat, acestea pun pe masă mai mult de 400 de miliarde de dolari sub formă de avantaje fiscale, credite și subvenții, cu scopul de revitaliza industria americană și de atrage investițiile necesare tranziției energetice.
Companiile germane au anunțat 185 de proiete în SUA în 2023, dintre care 73 în sectorul de producție. Cel mai mare proeit anunțat este investiția de 2 miliarde de dolari a grupului Volkswagen, prin subsidiara de vehicule electrice Scout Motors, pentru o facilitate de producție în Columbia, Carolina de Sud.
Analiza realizată de FT prin fDi Markets nu ia în calcul anumite forme de investiții străine, cum ar fi tranzacțiile de M&A.
Reprezentanții marilor companii germane spun că SUA a devenit o destinație mai bună de investiții din mai multe motive: politici industriale pragmatice, perspective puternice de piață pe termen lung și nevoia unui lanț de aprovizionare solid.
„Vedem un potențial imens de investiții odată cu dezvoltarea infrastructurii de energie din SUA”, a explicat Tim Holt, membru executiv în board-ul Siemens Energy, companie care a anunțat luna aceasta o investiție de 150 de miloane de dolari în SUA.
Pe lângă Volkswagen care vrea să investească 2 miliarde de dolari și să creeze 4.000 de locuri de muncă, următoarele cele mai mari investiții anunțate în 2023 de companiile germane în SUA sunt Mercedes-Benz, cu o investiție de 1,9 miliarde de dolari, 2.000 de locuri de muncă, e-VAC Magentics cu o investiție de 500 de milioane de dolari, grupul ZF Friedrichshafen cu o investiție de 500 de milioane de dolari, respectiv producătorul Merck KgaA, cu o investiție de 300 de milioane de dolari.