SUA expulzează zece diplomați ruși și anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei
Administrația Joseph Biden a anunțat, joi, expulzarea a zece diplomați ruși și impunerea de noi sancțiuni împotriva Moscovei, din cauza ingerințelor electorale și atacurilor cibernetice. "Președintele Joseph Biden a emis o ordonanță executivă care conferă atribuții suplimentare pentru a demonstra…
Administrația Joseph Biden a anunțat, joi, expulzarea a zece diplomați ruși și impunerea de noi sancțiuni împotriva Moscovei, din cauza ingerințelor electorale și atacurilor cibernetice.
“Președintele Joseph Biden a emis o ordonanță executivă care conferă atribuții suplimentare pentru a demonstra determinarea Administrației SUA de a riposta și de a contracara toate activitățile negative ale Rusiei”, a comunicat Casa Albă.
Washingtonul afirmă că sancțiunile sunt o reacție la ingerințele electorale ruse și la atacurile cibernetice. Washingtonul a anunțat că atribuie Serviciului rus de Informații Externe atacurile cibernetice SolarWinds, care au vizat instituții guvernamentale americane.
Măsurile anunțate joi includ expulzarea a zece diplomați ruși, sancționarea a șase companii ruse acuzate de activități cibernetice ilegale, precum și a 32 de persoane și entități implicate în tentative de ingerințe electorale, conform agenției Associated Press.
În plus, Casa Albă a anunțat că Administrația de la Washington utilizează canale diplomatice, militare și din domeniul serviciilor de informații pentru a reacționa la presupusele tentative ale Rusiei de a încuraja atacuri ale insurgenților talibani afgani asupra trupelor americane din Afganistan.