Home Actualitate Studiu:Românii vor să iasă în oraș pentr...
Actualitate

Studiu:Românii vor să iasă în oraș pentru a mânca după ridicarea restricțiilor și majoritatea preferă restaurantul standard, cu distanță mai mare între mese și terasă

Românii vor să iasă în oraș pentru a mânca la restaurant odată cu ridicarea restricțiilor, principalul criteriu de alegere a locului fiind experiența anterioară, chiar dacă numărul de vizite preconizate este la jumătate, iar suma pe care se gândesc să o cheltuiască este cu cel puțin 10% mai mică în comparație cu anul 2019, relevă un studiu exclusiv realizat de Hospitality Culture Institute și fir…

Studiu:Românii vor să iasă în oraș pentru a mânca după ridicarea restricțiilor și majoritatea preferă restaurantul standard, cu distanță mai mare între mese și terasă
Studiu:Românii vor să iasă în oraș pentru a mânca după ridicarea restricțiilor și majoritatea preferă restaurantul standard, cu distanță mai mare între mese și terasă · Foto: Business Magazin

Românii vor să iasă în oraș pentru a mânca la restaurant odată cu ridicarea restricțiilor, principalul criteriu de alegere a locului fiind experiența anterioară, chiar dacă numărul de vizite preconizate este la jumătate, iar suma pe care se gândesc să o cheltuiască este cu cel puțin 10% mai mică în comparație cu anul 2019, relevă un studiu exclusiv realizat de Hospitality Culture Institute și firma de cercetare de piață EXACT Business Solutions.

Aproape jumătate dintre participanții la studiu spun că vor prefera restaurantul standard (47%), cu mese, pe locul doi fiind locațiile de tip fast-food (45%), urmate de supermaketurile  care au la vânzare mâncare caldă (35%).

“Industria de food service își va reveni în scurt timp dacă va ști să se reinventeze și să comunice cu comunitatea de fani în următoarea perioadă. Consumatorul nu mai este foarte deschis să încerce lucruri noi, îi este dor de cele care i-au lipsit în carantină, iar comportamentele din perioada de lockdown, cum ar fi creșterea serviciilor pentru delivery, nu au caracter de permanentizare,”, au declarat reprezentanții Hospitality Culture Institute, primul institut independent de cercetare, training și consultanță din România care studiază piața și trendurile din HoReCa.

Pentru a se simți în siguranță, 78% dintre respondenții care intenționează să iasă în oraș au menționat faptul că locațiile unde vor merge ar trebui să aibă o igienizare și dezinfectare programată a spațiilor, iar 77% au menționat că preferă o distanță mai mare între mese față de până acum.

Mai mult, măsurile sanitare obligatorii pentru angajați reprezintă o altă măsură de siguranță pentru că respondenții să se simtă confortabil, în timp de 69% dintre aceștia ar prefera ca locația să dispună de un spațiu deschis, cum ar fi o terasă.

Potrivit studiului, 64% dintre românii care intenționează să comande în perioada următoare de la delivery au menționat că vor comandă mâncare gătită la domiciliu/birou cel puțin o dată pe săptămână, motivul principal fiind obișnuința cu o anumită locație, dar și faptul că le place mâncarea de acolo.

Studiul  a fost realizat în luna mai în cinci dintre cele mai mari orașe din România: București, Brașov, Timișoara, Cluj, Iași și evaluează perspectiva consumatorilor în ceea ce privește locațiile de ieșit în oraș/food delivery după ridicarea stării de urgență în România (15 mai–15 iulie).

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună