Home Actualitate Studiu Revolut: Românii au investit cu p...
Actualitate

Studiu Revolut: Românii au investit cu precădere în 2023 în acțiunile Tesla și Nordea Bank. Suma medie alocată investițiilor la bursă, circa 1.600 de euro

Revolut, aplicație financiară cu 3,4 milioane de clienți în România,  a prezentat principalele tendințe în domeniul investițiilor personale în 2023, pe piața locală și în Spațiul Economic European, se arată într-un comunicat de presă. Platforma a atins un nou record…

Studiu Revolut: Românii au investit cu precădere în 2023 în acțiunile Tesla și Nordea Bank. Suma medie alocată investițiilor la bursă, circa 1.600 de euro
Studiu Revolut: Românii au investit cu precădere în 2023 în acțiunile Tesla și Nordea Bank. Suma medie alocată investițiilor la bursă, circa 1.600 de euro · Foto: Business Magazin

Revolut, aplicație financiară cu 3,4 milioane de clienți în România,  a prezentat principalele tendințe în domeniul investițiilor personale în 2023, pe piața locală și în Spațiul Economic European, se arată într-un comunicat de presă. Platforma a atins un nou record  pe piața locală, unde numărul clienților care fac investiții personale cu aplicația de digital banking aproape s-a dublat la finalul anului trecut față de 31 decembrie 2022 (plus 95%).

La fel ca majoritatea clienților Revolut din Uniunea Europeană, românii au fost interesați mai ales de acțiunile Tesla (TSLA), pe bursele americane, și de acțiunile Nordea Bank Abp (NDA), pe piețele europene

„Utilizatorii români s-au situat printre cei mai entuziaști investitori europeni, după numărul de clienți ai produselor de investiții, iar portofoliul mediu/ client a atins suma de 1.640 euro, în timp ce media per utilizator, la nivelul SEE, a fost de 1.827 euro. Pe piața locală, cea mai mare sumă medie investită a fost înregistrată în rândul segmentului de vârstă 45-54 de ani, atingând 3.145 euro/client”, scrie compania în comunicat.

O abordare diferită a produselor investiționale propuse de Revolut s-a remarcat și în funcție de sex – bărbații s-au dovedit a fi investitori individuali mai entuziaști decât femeile, atât în privința frecvenței investițiilor, cât și a sumelor. Un utilizator român a investit de aproape două ori și jumătate mai mulți bani decât o investitoare – 1.980 euro în medie/ client față de 840 euro/ clientă.

În rândul clienților din SEE, cele mai tranzacționate acțiuni de pe bursele americane au fost cele ale producătorului de vehicule electrice Tesla (TSLA), urmate de cele ale companiei de transporturi spațiale Momentus (MNTS) și ale companiei auto chinezești NIO (NIO). Printre acțiunile europene vizate de investitori s-au numărat cele ale producătorului olandez de bere Anheuser-Busch (1NBA), urmat de gigantul german din industria auto Volkswagen (VOW3) și compania olandeză de plăți electronice Adyen (1N8).

Românii au preferat să adauge în portofoliile lor acțiunile companiei americane Tesla precum și pe cele ale producătorului de vehicule electrice NIO (NIO). De asemenea, și-au diversificat portofoliile cu acțiunile companiei de divertisment AMC (AMC), aflată în centrul fenomenului „meme stocks” început în urmă cu trei ani.

În privința preferințelor pentru acțiunile europene, pe primul loc în top s-a situat compania finlandeză Nordea Bank (04Q), iar top trei acțiuni preferate a fost completat de banca olandeză ABN AMRO Group N.V. (AB2) și de compania germană de tehnologie optică Jenoptik AG (JEN).

„Analizând evoluția pieței în 2023, vedem că piața de capital a cunoscut o creștere impresionantă cu peste 24% pentru indexul S&P 500 și cu 54% pentru indexul Nasdaq 100, arătând reziliența și adaptabilitatea mediului financiar la contextul economic global. Privind la 2024, perspectiva unor dobânzi care să ajungă până la un maximum posibil de 4%-5% în SEE imprimă o dinamică diferită față de anul anterior. Pe măsură ce dobânzile scad, prețurile obligațiunilor cresc și se creează noi oportunități strategice pentru investitori. În curând, și Revolut le va permite clienților săi accesul la acest tip de instrumente investiționale, direct în aplicație”, spune Rolandas Juteika, head of wealth and trading SEE, Revolut.

Platforma de tranzacționare are în portofoliul de investiții peste 2.200 de acțiuni ale companiilor listate pe bursele americane, peste 140 de acțiuni de pe bursele europene și 200 de fonduri tranzacționate pe bursă (ETF-uri) prin intermediul aplicației.

„Tendința de temperare a inflației din ultimele luni aduce un sentiment de optimism care contribuie și el la reconfigurarea strategiilor de investiții. Cum abia am intrat în noul an, o atitudine echilibrată și analitică a condițiilor de piață este binevenită pentru cei care doresc să fructifice noile oportunități”, adaugă Juteika.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună