STUDIU: O treime dintre britanicii născuți în 2015 vor suferi de demență
O treime dintre persoanele născute în Marea Britanie în anul 2015 vor suferi de demență, potrivit unui studiu recent, comandat de asociația de caritate Alzheimer's Research, informează Reuters.
Studiul, realizat de Office of Health Economics, evidențiază “apariția unei crize în domeniul sănătății pe plan național, pe măsură ce populația din Marea Britanie îmbătrânește tot mai mult”, au precizat reprezentanții Alzheimer’s Research, care au subliniat nevoia realizării unor eforturi globale, cu scopul de a dezvolta tratamente eficiente împotriva acestei maladii neurologice cu efecte devastatoare.
Demența afectează deja 850.000 de persoane în Marea Britanie și peste 35,6 milioane de persoane pe plan mondial, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Demența este cauzată de mai multe boli ale creierului, în special de maladia Alzheimer, generând o distrugere a celulelor cerebrale și afectând memoria, gândirea, comportamentul și capacitatea de realizare a activităților zilnice.
În prezent nu există un tratament care să fie capabil să vindece maladia Alzheimer și celelalte forme de demență. Deoarece vârsta este cel mai important factor de risc, numărul persoanelor care vor fi diagnosticate cu demență va crește tot mai mult, odată cu creșterea speranței de viață în rândul populației mondiale.
“E o veste minunată faptul că fiecare nouă generație trăiește mai mult, dar este important să ne asigurăm că oamenii pot să se bucure de acești ani suplimentari, cu ajutorul unei stări bune de sănătate”, a spus Matthew Norton, directorul departamentului de politici și strategii din cadrul filialei britanice a asociației Alzheimer’s Research.
Mark Dallas, expert în științe neuronale și profesor la Universitatea Reading din Marea Britanie, specialist în maladia Alzheimer, spune că, în plus față de evidențierea problemelor majore generate de această boală, noul studiu a pus în lumină și diferențele uriașe care există în privința programelor de cercetare și fondurilor alocate acestora.
“Numărul înspăimântător de mare al oamenilor născuți în acest an care vor fi afectați de demență va merge mână în mână cu alte boli care modifică radical viețile oamenilor. Totuși, pentru fiecare cercetător în domeniul demenței există cinci cercetători în domeniul cancerului. Trebuie să investim în programe de cercetare inovatoare pentru a reechilibra balanța”, a declarat Mark Dallas.