STUDIU: Doar 5% dintre românii care cumpără bilete de avion online își fac și asigurări de călătorie
Doar 5% dintre românii care cumpără online bilete de avion pentru plecări în străinătate își fac și asigurare de călătorie, evitând astfel riscul ca pentru o singură zi de spitalizare, în cazul unei boli sau accident să plătească cel puțin câteva sute de euro, potrivit portalului de turism Vola.ro.
Procentul celor care cumpără bilete de avion online și achiziționează și o asigurare de călătorie (asigurare de sănătate sau pentru pierderea bagajului) s-a menținut constant în ultimii ani potrivit sursei citate. În schimb, numărul persoanelor care cumpără biletul de avion offline (apelând la un agent de turism) și se decid și pentru o asigurare de călătorie este în creștere, aproximativ 35% dintre aceștia alegând asigurarea.
“Dacă în anul 2012, procentul mediu al celor care alegeau o asigurare de călătorie era de aproximativ 16%, în 2013 a evoluat la aproximativ 20%, iar spre sfârșitul anului 2013 și începutul lui 2014, asigurările au fost cumpărate de aproximativ 35% dintre cei care au achiziționat biletul din agenție. În luna februarie a acestui an am atins chiar un record, rata de conversie pentru asigurările offline fiind de peste 40%”, a declarat luni într-un comunicat Alina Dumitrescu, Directorul Agentiei Vola.ro.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro