Home Actualitate Studiu: Doar 10% dintre consumatori fac...
Actualitate

Studiu: Doar 10% dintre consumatori fac cumpărături din impuls, în timp ce de două ori mai mulți sunt cu greu determinați să își schimbe obiceiurile de shopping

Cei mai mulți dintre consumatorii de la nivel global, adică 18%, sunt în ca­tegoria „secure traditionalists“, adică pot fi cu greu influențați să-și schimbe obiceiurile de shopping, iar asta în­seamnă că încearcă rar produse noi.

Studiu: Doar 10% dintre consumatori fac cumpărături din impuls, în timp ce de două ori mai mulți sunt cu greu determinați să își schimbe obiceiurile de shopping
Studiu: Doar 10% dintre consumatori fac cumpărături din impuls, în timp ce de două ori mai mulți sunt cu greu determinați să își schimbe obiceiurile de shopping · Foto: Business Magazin

♦ Compania de cercetare de piață Euromonitor a identificat în total opt tipuri de consumatori.

Cei mai mulți dintre consumatorii de la nivel global, adică 18%, sunt în ca­tegoria „secure traditionalists“, adică pot fi cu greu influențați să-și schimbe obiceiurile de shopping, iar asta în­seamnă că încearcă rar produse noi.

La polul opus se află „impulsive spenders“, adică acei oameni care fac cumpărături din impuls și sunt mereu atenți la ce apare nou pe piață. Ei reprezintă 10% din totalul clienților, arată studiul Euromonitor International Voice of the Consumer: Lifestyles Survey 2022.

Compania de cercetare de piață Euromonitor subliniază că datele demografice nu ar trebuie să fie singura „pistă“ pe care să meargă companiile atunci când analizează comportamentele de achiziție și deciziile de cumpărare. Astfel, analiștii menționează că este esențială înțelegerea obiceiurilor de consum în toate ocaziile de cumpărături astfel încât să se creeze campanii de marketing și strategii de vânzări targetate.

Euromonitor a identificat opt tipuri de consumatori, în funcție de obiceiurile de consum, de cât de mult interacționează clienții cu brandurile în social media, de cât de mult gătesc acasă sau de cât de mult vor să fie asemănători cu alți oameni.

De exemplu, 74% dintre consumatorii din categoria „secure traditionalists“ nu citesc în mod obișnuit review-urile online ale produselor. Pe de altă parte, 87% dintre consumatorii „undaunted strivers“ cred că este important să își dezvolte brandul personal online. Tot ei sunt mai lipsiți de griji în ceea ce privește cheltuielile. Totodată, doar 9% din cei plasați în categoria „balanced optimists“ plănuiesc să crească cheltuielile totale în următorul an, perioadă marcată de inflație și de o posibilă recesiune. Cei din categoria „empowered activists“ caută produse ecologice și cu caracteristici sustenabile pentru că vor să transforme lumea într-un loc mai bun. Astfel, 69% dintre ei cumpără de la companii și branduri în care au încredere. Pe de altă parte, 90% dintre cei din categoria “cautious planners“ vor să mențină sau să crească suma de bani economisită în următorul an. Paradoxal, 69% dintre consumatorii impulsivi ar vrea să cheluie bani, dar și să economisească în același timp.

Pe de altă parte, doar 9% din populația globului este în categoria consumatorilor minimaliști, cei care vor să trăiască cu puține lucruri și cumpără doar esențialul. Circa 77% dintre aceștia încearcă să găsească soluții pentru a-și simplifica viața și un procent similar vrea să reducă risipa alimentară. Doar 6% din populație este conservatoare și petrece mult timp acasă, gătește acasă, iar cei mai mulți din această categorie nu fac cumpărături de impuls. Circa 52% din ei lucrează de acasă.

Astfel, consumatorii sunt diferiți, au un comportament ce poate fi influențat de mulți factori, iar companiile trebuie să îi înțeleagă și să gândească atât campanii, cât și produse pentru ei, pentru fiecare dintre ei.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună