Studiu: Ce legătură au aplicațiile complexe de proiectare cu redresarea din criză?
Companiile producătoare de echipamente industriale au reușit să-și revină mai repede din criză și să își crească profitabilitatea folosind tehnologii avansate de proiectare, arată un studiu realizat de Tech-Clarity pentru compania Autodesk.
Dacă, în medie, toți producătorii mondiali de echipamente industriale au reușit să-și rotunjească veniturile și profitul în ultimii doi ani, cele care au folosit tehnologii de proiectare și-au crescut veniturile de 2,2 ori mai mult decât media și profiturile de 2,4 ori mai mult comparativ cu nivelul mediu.
“A crește de două ori mai repede decât competiția este un obiectiv suficient de puternic pe care și companiile românești din domeniul producției au început să îl evalueze în anii de criză. Cele care au implementat soluții precum Autodesk Product Design Suite sau Plant Design Suite, au obținut un grad ridicat de eficientizare a fluxului de lucru, o creștere de productivitate chiar și cu 40%, fiind capabile totodată să își planifice mult mai bine producția”, spune Cristina Anton, Autodesk Business Manager în cadrul Gecad Net.
Studiul mai arată că, pentru a crește performanțele, majoritatea companiilor din vârful topului au apelat la procese și instrumente tehnologice avansate, ceea ce poate fi un ghid foarte bun pentru alți producători industriali, inclusiv din România, care vor să își vadă veniturile și profitabilitatea crescând mai accelerat.
Dacă majoritatea companiilor participante la studiu folosesc soluții de proiectate asistată 3D (84%) și 2D (63%), cele din vârful clasamentului au investit în aplicații mai avansate de simulare și automatizare. Mai mult, aceste companii utilizează instrumente avansate de sporire a productivității într-un ritm mai mare decât companiile din partea de jos a clasamentului. Spre exemplu, 49% din companiile din top folosesc aplicațiile de simulare, față de numai 27% dintre companiile situate mai jos în clasament. Aceste aplicații avansate le ajută să evalueze mai bine, într-un mediu simulat, performanțele unui produs proiectat. Astfel au șansa de a obține un produs cu performanțe optime din prima încercare, fără să mai fie nevoie de ajustări.
32% dintre companiile cele mai performante din studiul menționat sunt dornice sau au utilizat aplicații pentru automatizarea proiectării și cele de tip configurator, versus 22% în cazul celor mai puțin performante. Aplicațiile de automatizare le-au ajutat pe unele dintre ele sa ajungă la performanțe de tipul “6000 de părți componente, nou proiectate, pe săptamâna, fără intervenție umană”, după cum declară un producător de echipamente pentru industria alimentară și de băuturi.
Folosirea acestor aplicații avansate pentru automatizarea proiectării produselor au ajutat companiile să își configureze mult mai corect prețurile. Astfel, dacă firmele din partea medie și de jos a clasamentului au raportat în medie o acuratețe de 13% a prețurilor, cele din top au avut o acuratețe de 7% datorită proceselor de proiectare a producției mult mai bine reglate.