Steven van Gröningen, Raiffeisen Bank: Băncile nu au motive să se plângă de evoluția din 2020
Evoluția cererii pentru credite a fost una bună în 2020, cu excepția celor două luni de stare de urgență, iar băncile nu au motive să se plângă de evoluția din 2020, mai ales în comparație cu alte sectoare din economie, consideră Steven van Gröningen, președinte & CEO al Raiffeisen Bank.
„Nu cred că noi, băncile, avem motive să ne plângem de evoluția din 2020, mai ales în comparație cu alte sectoare din economie“, a declarat Steven van Gröningen într-un interviu acordat Ziarului Financiar.
Creditarea a continuat să crească în 2020, însă ritmul mediu a încetinit la 5,1% față de 7,6% în 2019, în condițiile pandemiei de COVID-19.
Un moment delicat pentru sistemul bancar în 2020 a fost cel în care agențiile de rating de țară ne-ar fi putut retrograda, ceea ce nu s-a întâmplat în cele din urmă. Am trecut cu bine de acel moment și asta ne-a ajutat.“
În contextul pandemiei de COVID-19, care a dus la deteriorarea mediului macroeconomic și a impus constituirea unor provizioane mai mari pentru eventuale dificultăți viitoare ale clienților băncilor în rambursarea creditelor, profitul băncilor a scăzut în 2020.
Vorbind despre moratoriile privind amânarea ratelor la credite pentru clienții care au avut dificultăți financiare din cauza efectelor crizei COVID-19, CEO-ul Raiffeisen susține că s-a observat un comportament destul de bun al clienților băncii care revin la plata ratelor, în jur de două treimi dintre clienți reluând plățile, în timp ce mai puțin de o treime dintre clienți au dificultăți la revenirea la plată după expirarea moratoriilor, iar acestora banca le oferă soluții de restructurare.
Pentru 2021, CEO-ul Raiffeisen se declară optimist cu privire la evoluția economiei, a creditării și a Raiffeisen Bank.
„Suntem într-o perioadă marcată de multe incertitudini, dar cererea pentru credite crește. Să vedem câte dintre ele vor fi aprobate pentru că și partea de risc se adaptează permanent la evoluțiile pieței. Cert este că nu mă aștept la evoluții bruște și în niciun caz la o scădere a creditării. Băncile vor continua să finanțeze economia, facem parte din soluție în această perioadă și este clar că există potențial de creștere“, a spus șeful Raiffeisen.