Home Actualitate Statul și băncile se luptă pentru banii...
Actualitate

Statul și băncile se luptă pentru banii tăi. Avantajul neimpozitării în cazul titlurilor de stat dă de furcă băncilor, în ciuda dobânzilor încă atractive la depozite

Economiile încep să devină miza unei competiții directe între stat și bănci. De o parte, instituțiile de credit încearcă să atragă lichiditatea prin dobânzi încă atractive la depozite, situate între 5% și 6%. De cealaltă parte, statul vine cu o…

Statul și băncile se luptă pentru banii tăi. Avantajul neimpozitării în cazul titlurilor de stat dă de furcă băncilor, în ciuda dobânzilor încă atractive la depozite
Statul și băncile se luptă pentru banii tăi. Avantajul neimpozitării în cazul titlurilor de stat dă de furcă băncilor, în ciuda dobânzilor încă atractive la depozite · Foto: Business Magazin

Economiile încep să devină miza unei competiții directe între stat și bănci. De o parte, instituțiile de credit încearcă să atragă lichiditatea prin dobânzi încă atractive la depozite, situate între 5% și 6%. De cealaltă parte, statul vine cu o ofertă greu de ignorat, titluri de stat destinate populației, cu randamente competitive și un avantaj-cheie, cel al neimpozitării câștigurilor.

Pentru mulți, diferența nu mai este una marginală. Lipsa impozitării ridică randamentul real al titlurilor de stat peste cel al multor instrumente clasice de economisire, în condiții de risc redus. Într-o perioadă marcată încă de incertitudini economice, combinația dintre siguranță și randament devine un argument puternic în favoarea acestor instrumente, obligând băncile să își ajusteze strategiile pentru a rămâne competitive.

Competiția nu se oprește însă la economisire. Pe segmentul de creditare, chiar dacă indicatorii IRCC și ROBOR sunt așteptați să rămână relativ stabili în prima jumătate a anului 2026, băncile vin cu soluții de optimizare imediată pentru consumatori. Refinanțările cu dobândă fixă, disponibile în prezent de la niveluri începând cu 4,79%, sub rata inflației, oferă o alternativă atractivă pentru cei care caută stabilitate și predictibilitate pe termen mediu.

Această mutare către dobânzi fixe sub nivelul inflației marchează o schimbare importantă de paradigmă pe piața creditării.

„Trecerea la dobânzi fixe sub nivelul inflației oferă liniște bugetară și reprezintă o soluție de securizare a costurilor pentru consumatori”, a explicat Claudiu Trandafir, economist și fondator OferteBancare.ro.

Într-un mediu în care volatilitatea a devenit regula ultimilor ani, predictibilitatea începe să valoreze la fel de mult ca prețul în sine. Pentru populație, actualul cadru monetar deschide astfel o fereastră rară de oportunitate, posibilitatea de a-și proteja economiile prin instrumente sigure și de a-și optimiza costurile de finanțare în același timp. Fie că aleg depozitele bancare, titlurile de stat sau refinanțarea creditelor, consumatorii se află, poate mai mult ca oricând, într-o poziție favorabilă de negociere.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună