Statele Unite ar trebui să-l spânzure pe Edward Snowden, afirmă un fost senator american
Statele Unite ar trebui să-l spânzure pe Edward Snowden după ce va ajunge în custodia autorităților americane, susține un fost lider republican din Comisia de Securitate a Senatului SUA, relatează site-ul publicației The Hill.
Saxby Chambliss, fost vicepreședinte al Comisiei de Securitate a Senatului SUA ce și-a dat demisia din Congresul SUA anul trecut, este de părere că Edward Snowden, fostul angajat al CIA și NSA, ar trebui spânzurat în public.
“Trebuie să-l spânzurăm în fața tribunalului de îndată ce punem mâna pe el”, a declarat fostul senator Saxby Chambliss în timpul unui discurs susținut la Universitatea din Georgia în cursul acestei luni.
“Sper că nimeni nu-l simpatizează”, le-a spus el studenților de la Terry College of Business.
Comentariile făcute de Chambliss reflectă animozitatea pe care politicieni conservatori din cadrul Congresului și Administrației SUA o manifestă față de Edward Snowden, care se află în Rusia de doi ani pentru a evita să fie judecat pentru acuzațiile de spionaj aduse de SUA.
Oficialii federali au declarat că dezvăluirile lui Snowden despre scopurile operațiunilor de spionaj ale NSA și ale altor agenții au pus în pericol viețile cetățenilor americani și au permis extremiștilor străini să-și ascundă locația pentru a nu fi depistați.
Remarcile lui Chambliss vin în contextul furtului de date aparținând a 22 de milioane de oameni, date deținute de Oficiul de Management al Personalului. Informațiile furate sunt mine de aur pentru hackeri, afirmă oficiali guvernamentali americani.
“La fel ca în cazul lui Snowden, vom pierde viețile cetățenilor americani ca urmare a acestei scindări”, a afirmat Chambliss.
“Chinezii dețin acum informații despre toți cetățenii (americani – n.red.) care au folosit cecuri în ultimii 20 de ani”, a precizat acesta.
Administrația prezidențială a SUA nu a acuzat în mod direct China pentru furtul de informații deținute de Oficiul de Management al Personalului, cu toate că agențiile de spionaj consideră China “principalul suspect”.