Home Actualitate Statele NATO au acceptat să furnizeze ar...
Actualitate

Statele NATO au acceptat să furnizeze arme grele Ucrainei. Ministrul de externe al Regatului Unit: Am convenit să ajutăm forțele ucrainene să treacă de la echipamentul din epoca sovietică la echipamentul standard NATO

Statele membre NATO au convenit să furnizeze noi tipuri de armament avansat Ucrainei, au declarat reprezentanții Alianței, în timp ce Kievul se pregătește pentru o ofensivă a Rusiei în estul țării, scrie Financial Times. Angajamentul a venit după ce ministrul…

Statele membre NATO au convenit să furnizeze noi tipuri de armament avansat Ucrainei, au declarat reprezentanții Alianței, în timp ce Kievul se pregătește pentru o ofensivă a Rusiei în estul țării, scrie Financial Times.

Angajamentul a venit după ce ministrul de externe al Ucrainei a cerut țărilor occidentale să grăbească furnizarea de provizii pentru a evita accentuarea catastrofei umanitare din țară.

La șase săptămâni de când Vladimir Putin, președintele Rusiei, a ordonat invadarea Ucrainei, trupele Moscovei s-au retras în mare parte din nordul țării, după ce nu au reușit să cucerească capitala. Cu toate acestea, armata rusă planul de avansare în regiunea estică a Donbasului, potrivit oficialilor ucraineni și occidentali.

Acest lucru a alimentat cererea Kievului ca țările occidentale să-și intensifice sprijinul militar față de armata ucraineană. Ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a declarat că va cere Alianței, în timpul unei reuniuni NATO la Bruxelles, sprijinul militar necesar, constând în avioane de luptă, blindate și sisteme grele de apărare aeriană.

Liz Truss, ministrul de externe al Marii Britanii, a declarat reporterilor, după întâlnire, că statele membre au sprijinit cererea Kievului.

„Există sprijin din partea membrilor pentru a furniza echipament militar Ucrainei, astfel încât să poată răspunde acestor noi amenințări din partea Rusiei”, a declarat Truss. „Am convenit să ajutăm forțele ucrainene să treacă de la echipamentul lor din epoca sovietică la echipamentul standard NATO”.

Antony Blinken, secretarul de stat american, a declarat că Washingtonul urmărește să trimită „noi sisteme militare” în Ucraina.

„Nu vom lăsa nimic să stea în calea sprijinului destinat Ucrainei”, a declarat Blinken. 

Promisiunea unui ajutor militar mai mare a venit în momentul în care Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, a recunoscut că Rusia a suferit „pierderi semnificative de trupe” în timpul invadării Ucrainei, pe care a descris-o drept „o tragedie uriașă pentru statul rus”.

Peskov a declarat că Rusia s-a retras săptămâna trecută din zona Kievului și Cernihivului în centrul Ucrainei ca „un act de bunăvoință pentru a ridica tensiunea din acele regiuni și a arăta că Rusia este cu adevărat pregătită să creeze condiții confortabile pentru a continua negocierile”. Dar luptele vor continua în Donbas, a adăugat el.

După uciderea a sute de civili în Bucha și în alte suburbii ale Kievului, Volodymyr Zelensky, președintele Ucrainei, a avertizat că în altă parte a țării Rusia va încerca să înfățișeze oamenii uciși de forțele sale drept victime ale trupelor ucrainene.

„Pentru a face acest lucru, ocupanții adună cadavre pe străzi, folosindu-le în alte zone, în conformitate cu scenariile de propagandă elaborate”, a declarat președintele Ucrainei.

Țările membre NATO au furnizat Ucrainei rachete antitanc, drone și alte arme defensive înainte și în timpul războiului. Cu toate acestea, Alința a refuzat să furnizeze alte clase de arme sau să impună o zonă de excludere a zborului, așa cum a cerut Kievul, din cauza riscului de a angaja Rusia într-un război mai larg.

Ulterior, Kuleba a spus că a fost „prudent optimist” că statele NATO îi vor satisface cererea, dar a avertizat că întârzierile vor duce la mai multe decese.

Autoritățile militare ucrainene le-au cerut miercuri rezidenților care locuiesc în regiuni să plece „în timp ce încă au șansa să o facă”.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat că aliații au convenit să „consolideze și mai mult” sprijinul pentru Ucraina atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung.

Între timp, Adunarea Generală a ONU a votat joi suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului de la Geneva, o mustrare internațională îndreptată împotriva Moscovei pentru invazia Ucrainei și presupusele atrocități comise în zonă.

Nouăzeci și trei de membri ONU au aprobat suspendarea Rusiei – prima impusă oricărui membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună