Home Actualitate Start-up-ul românesc Vaunt continuă exti...
Actualitate

Start-up-ul românesc Vaunt continuă extinderea pe piața din SUA cu un nou produs și se pregătește să ridice o primă rundă de finanțare. „Petrec câteva luni în fiecare an în Statele Unite și am observat că există cerere pentru un serviciu precum Vaunt Market”

Vaunt, un start-up românesc dedicat digitalizării proiectelor din piața rezidențială, îl aduce pe Joe (Shijo) Mathew, co-fondatorul OpenReel, un start-up cu creștere rapidă ajuns la serie A din Statele Unite, ca Advisor Strategic și investitor, au transmis reprezentanții companiei printr-un…

Start-up-ul românesc Vaunt continuă extinderea pe piața din SUA cu un nou produs și se pregătește să ridice o primă rundă de finanțare. „Petrec câteva luni în fiecare an în Statele Unite și am observat că există cerere pentru un serviciu precum Vaunt Market”
Start-up-ul românesc Vaunt continuă extinderea pe piața din SUA cu un nou produs și se pregătește să ridice o primă rundă de finanțare. „Petrec câteva luni în fiecare an în Statele Unite și am observat că există cerere pentru un serviciu precum Vaunt Market” · Foto: Business Magazin

Vaunt, un start-up românesc dedicat digitalizării proiectelor din piața rezidențială, îl aduce pe Joe (Shijo) Mathew, co-fondatorul OpenReel, un start-up cu creștere rapidă ajuns la serie A din Statele Unite, ca Advisor Strategic și investitor, au transmis reprezentanții companiei printr-un comunicat. De asemenea, start-up-ul proptech Vaunt se extinde în SUA cu cel mai recent produs, VAUNT Market, și se pregătește să ridice o primă rundă de finanțare.

„Petrec câteva luni în fiecare an în Statele Unite și am observat că există cerere pentru un serviciu precum VAUNT Market în rândul investitorilor rezidențiali și al family offices care doresc să-și diversifice activele. Pentru a transforma VAUNT într-o afacere globală, avem nevoie de îndrumare strategică din partea comunității noastre de clienți, investitori și consilieri. Parteneriatul cu Shijo Mathew este un pas cheie în realizarea acestei viziuni. Experiența sa în creșterea organizațiilor și expertiza în tehnologie și media va fi de neprețuit pe măsură ce ne extindem”, a spus Irina Constantin, CEO și Co-fondatoare VAUNT.

OpenReel simplifică înregistrarea și editarea video de la distanță pentru echipe și a ridicat o rundă de tip serie A de 19 milioane de dolari în 2021. În calitate de co-fondator, Shijo Mathew are experiență în scalarea și vânzarea de companii, construirea de echipe performante și creșterea veniturilor, au mai spus reprezentanții Vaunt. Înainte de OpenReel, el a ocupat funcții de conducere la Internet Brands (achiziționat de KKR), unde a ajutat la extinderea bazei de clienți la peste 30.000. Shijo Mathew a fost consultant și pentru companii de tehnologie precum SpringCM (achiziționat de DocuSign) și deține două brevete în înregistrarea și stocarea media.

„Îi cunosc pe Răzvan și Irina de ceva vreme, iar capacitatea lor de a depăși provocările și de a dezvolta singuri VAUNT m-a impresionat întotdeauna. Au construit ceva cu adevărat remarcabil și, cu VAUNT Market, sunt pregătiți să transforme ecosistemul investițiilor imobiliare. Mă bucur  să fac parte din călătoria lor pe măsură ce se extind pe piața din SUA,” a spus Shijo Mathew, Co-fondator OpenReel.

Venirea lui Mathew în calitate de Advisor în cadrul Vaunt reprezintă o etapă semnificativă pentru extinderea VAUNT în SUA, potrivit sursei citate. Startup-ul a fost lansat în România și deservește în prezent peste 70 de clienți cu proiecte imobiliare cuprinse între 40 și peste 1.500 de unități, peste 2,1 miliarde de dolari în valoare totală a proprietăților și peste 800 milioane de dolari în tranzacții. VAUNT urmărește să-și extindă prezența în SUA prin VAUNT Market, o platformă pentru investiții imobiliare și suport personalizat pentru tranzacții.

Runda de finanțare va susține creșterea și dezvoltarea VAUNT Market, conectând investitorii la proprietăți de top din Europa și SUA.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună