Starbucks se extinde pe principala arteră a luxului din Capitală
Lanțul de cafenele Starbucks va inaugura mâine o cafenea pe Calea Victoriei. Noua cafenea va fi deschisă la parterul clădirii Victoria Center și va avea o suprafață de 160 de metri pătrați, fiind prevăzută și cu o terasă.
Starbucks și-a extins anul acesta afacerea în mai multe locații din București, ultima pe listă fiind cafeneaua Reserve din Pipera, de la Strip Mall. Starbucks Victoria Center este cea de-a paisprezecea locație Starbucks din România și cea de-a zecea din București.
Starbucks a intrat pe piața din România în anul 2007, odată cu deschiderea primei cafenele în Plaza România. În momentul de față există treisprezece cafenele – nouă în București și patru în Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța și Iași.
Prima cafenea Starbucks a fost înființată în 1971, în Piața Pike din Seattle, iar în momentul de față totalizează peste 20.000 de locații la nivel global. Potrivit ZF, planurile americanilor sunt ca în următorii cinci ani să ajungă la 35 de cafenele în România. Lanțul american de cafenele a obținut în 2013 o cifră de afaceri de 7 milioane de euro pe piața locală, în creștere cu 20% față de anul precedent și cu 66% peste nivelul din 2010, primul an de criză pentru care există date financiare. Mai bine de jumătate din afacerile companiei în România vin din vânzările de cafea.