Spirtul sanitar: Poate fi el dezinfectant pentru coronavirus sau nu?
Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București a spus recent într-o emisiune televizată că spirtul nu este bun pentru dezinfectarea mâinilor și suprafețelor, astfel nu are niciun efect împotriva coronavirusului. Singurele substanțe care ar avea…
Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București a spus recent într-o emisiune televizată că spirtul nu este bun pentru dezinfectarea mâinilor și suprafețelor, astfel nu are niciun efect împotriva coronavirusului. Singurele substanțe care ar avea efect dezinfectant sunt cele pe bază de alcool care sunt și biocide ( , de asemenea și cele pe bază de clor, dar nu clorhexidina, un tip de antiseptic folosit pentru combaterea agenților bacterieni, utilizat ăn produsele de apă de gură.
“Alcoolul sanitar nu este bun, nu folosește la nimic. Spirtul medicinal nu e bun. Substanțele care sunt pe bază de alcool, dar care să fie biocide. Spirtul nu este biocid. Sunt bune și substanțele pe bază de clor, dar nu clorhexidina pentru că s-a demostrat că nu este activă pe coronavirus. ”, spune Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, într-o emisiune televizată.
În combaterea acestei idei vine Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie. El spune că alcoolul sanitar este dezinfectant și poate fi folosit pentru inactivarea oricărui microorganism, inclusive pentru curățarea coronavirusului.
„Alcoolul sanitar e dezinfectat. El e folosit pentru dezinfecția unor suprafețe. Nu putem să spunem că nu are niciun efect, pentru că spirtul are un efect dezinfectat. Concentrația optimă e 70%. Utilizarea lui ca antiseptic nu prea mai e recomandată. O soluție diluată corespunzător e suficientă pentru inactivarea oricărui microorganism care e patogen, inclusiv pentru curățarea acestui coronavirus”, spune Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, în cadrul emisiunii Marius Tucă Show.
Biocidele sunt substanțele active care au scopul de a distruge orice organism sau microorganism prin mijloace chimice sau biologice. În Registrul Național al Produselor Biocide din ianuarie 2020, alcoolul sanitar (sub diferite denumiri) se află pe primul loc în lista biocidelor, cu o substanță activă numită ethanol și cu o concentrație de 70%.