Sorin Pâslaru, ZF: De ce este nevoit salariatul român să plătească de două ori pentru sănătate? De ce trebuie să plătească în ambulatoriu în privat 350 de lei o consultație la un medic specialist?

De 13 ani, Ziarul Financiar organizează în fiecare toamnă ZF Health & Pharma Summit, unde vin înalți oficiali din sănătate, directori de companii farma, de spitale publice și private, și tot de 13 ani jurnaliștii ZF pun o întrebare la care nu li se răspunde: de ce angajații care plătesc 10% din salariul lor brut pentru sănătate sunt nevoiți să meargă să plătească de cele mai multe ori suplimentar pentru serviciile de ambulatoriu?

Dezvoltarea sectorului privat este necesară pentru a aduce competiție în sistem și performanță, însă întrebarea rămâne: ce ar trebui să se întâmple sau cât ar fi necesar să fie contribuția astfel încât angajații să nu fie nevoiți să recurgă la alte servicii decât cele publice, și asta nu în cazuri izolate, ci în masă.

În acest moment, sunt 1,5 milioane de abonamente pe care companiile plătesc între 5 și 30 de euro pe lună, pentru ca angajații lor să aibă acces nu la consultații gratuite, ci la un anumit nivel de programe de prevenție sau reduceri la consultații sau intervenții chirurgicale.

Întrebarea este: de ce un salariat mediu plătit pe economie, care contribuie practic lunar la Casa de Sănătate cu 150 de euro, adică 10% din salariul mediu brut, de 1.500 de euro, mai are nevoie să primească din partea companiei acest abonament?

De asemenea, de ce trebuie să plătească suplimentar o consultație la un medic specialist?

Există două mari diferențe între o clinică privată și una de stat în România: recepția și call center-ul.

Practic, după ce accesezi medicul de familie, și ești trimis pe nivelul doi în această piramidă a îngrijirii medicale, la medicul specialist, ești nevoit să mergi la o clinică privată, pentru că medicii care ar trebui să aibă contracte cu ambulatorul finanțat din bani publici nu sunt accesibili sau trebuie să stai la cozi imense, de cele mai multe ori, în spitalele publice, fără programare, fără recepție în acest caz, deși medicii sunt de cele mai multe ori aceiași.

Pentru că toată lumea din sistemul medical are de fapt de câștigat din acest format și numai pacienții au de pierdut, fiind nevoiți să suplimenteze cheltuiala cu îngrijirea medicală, nu se schimbă nimic.

De ce Casa Națională de Asigurări de Sănătate sau casele județene nu pot să-și organizeze activitatea și să pună medicii din ambulatoriu în baze de date la care pacienții să aibă acces și să știe unde pot merge la ORL sau la Dermato, de exemplu, fără să plătească suplimentar?

De ce Casa de Sănătate a Municipiului București nu are un call center unde, odată ce ai trimiterea de la medicul de familie, să suni și să te programezi gratis, fără să fii nevoit să plătești suplimentar la medici care au contract cu Casa de Asigurări.

Președinta Casei de Sănătate, prezentă la evenimentul ZF de anul acesta, spune că este de înțeles de ce nu pot fi găsiți medicii specialiști, pentru că instituția pe care o conduce nu decontează decât 40 de lei pentru o consultație. Iar în privat, oamenii sunt nevoiți să plătească 300-400 de lei.

Atunci, de ce nu plătește Casa suficient?

De ce Casa ajunge să plătească integral și să acopere costurile furnizorilor privați pentru cazuri grave precum dializă sau cancer, dar pentru medici din ambulatoriu aceste costuri nu sunt acoperite la valoarea reală și de aceea asigurații sunt nevoiți să scoată din buzunar sume suplimentare.

Prezent la manifestare, reprezentantul Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulatoriu în loc să ceară Casei deconturi la niveluri reale, răspundea prin faptul că ar exista acces la medici specialiști din ambulatoriul public, dar că oamenii preferă să meargă în privat.

Medicii își văd fiecare de bucățica lui fără să aibă o vedere globală a sistemului și a optimului de folosire a resurselor.

Economia produce tot mai mult, angajații plătesc tot mai mult valoarea absolută la CAS, pentru că salariile au crescut enorm în ultimii zece ani în România, însă accesul la serviciile publice nu se îmbunătățește și oamenii nici nu își mai pun problema că ar trebui să primescă în schimb servicii complete și de calitate din sistemul public.

Mai mult, reprezentantul medicilor de ambulatoriu spune că a constatat o înrăutățire majoră a situației de sănătate a populației, mutându-și cabinetul la marginea Bucureștiului.

Păi chiar din această cauză, a lipsei accesului la medici din ambulatoriu, care devine foarte complicat mai ales la cetățenii de la periferie și din mediul rural, oamenii își amână consultațiile la medicul spacialist, pentru că sunt foarte scumpe și ajung doar în ultimul moment la Camera de gardă în spitale.

Nu este anormal să nu compensezi real consultul unui medic specialist și să îngreunezi astfel accesul oamenilor la medici din diferite specialități, iar în schimb să plătești 100% furnizorii privați pentru boli grave?

Ce așteaptă Ministerul Sănătății și Casa de Sănătate prin această politică? Ce rezolvă? Să aibă tot mai mulți bolnavi grav pentru că nu au avut acces din timp la medici specialiști?

Primul lucru când pui această problemă a incapacității sistemului public de sănătate de a oferi și medic de familie și medic specialist este că avem în România doar 5 milioane de contributori și 19 milioane de beneficiari ai sistemului public de sănătate.

Însă, dacă pui la un loc bugetul Casei de Asigurări de Sănătate, bugetul Ministerului Sănătății și bugetele consiliilor și primăriilor locale alocate echipării și dotării spitalelor, înseamnă circa 100 de miliarde de lei, adică 20 de miliarde de euro, sumă pe care dacă o împărțim la 20 de milioane de locuitori, înseamnă circa 1.000 de euro pe an, adică o primă de asigurare de circa 80 de euro pe lună.

În acest moment, pentru o asigurare privată de sănătate, care acoperă și intervenții chirurgicale, 80 de euro pe lună este o sumă bună.

De ce nu poate statul român să asigure servicii publice de calitate fără ca pacienții să fie nevoiți să plătească suplimentar? Vom pune această întrebare și când vom ajunge la 40 de miliarde de euro pe an, dublu față de banii cheltuiți acum de România în sistemul de sănătate de stat?

Nu putem accepta un sistem în care pacienții să nu ceară ce li se cuvine și să plătească de două ori pentru că banii nu sunt administrați suficient de bine.