Sorin Mititelu, vicepreședine ASF: Într-un asemenea ecosistem de asigurări sunt implicate nenumărate părți. Avem mult de lucru în a întări increderea în sistem și de a crea regulile în piață.
Ecosistemul de asigurări implică multe părți, atât autorități , cât și asigurători, distribuitori, dar și beneficiarii, este un drum cu dublu sens, dar în final acest sistem al asigurărilor trebuie să se autoîntrețină prin autofinanțare pentru a putea fi sustenabil,…
Ecosistemul de asigurări implică multe părți, atât autorități , cât și asigurători, distribuitori, dar și beneficiarii, este un drum cu dublu sens, dar în final acest sistem al asigurărilor trebuie să se autoîntrețină prin autofinanțare pentru a putea fi sustenabil, a explicat Sorin Mititelu, vicepreședinte ASF, în cadrul Conferinței “Asigurările, instrument de protecție, dar și de dezvoltare economică. Situația pieței asigurărilor din regiunea Banat”, organizată de Ziarul Financiar împreună cu Omniasig, la Timișoara.
“Nu numai că avem potențial, dar avem și rețete pe care le putem accesa și folosi. Într-un asemenea ecosistem de asigurări sunt implicate nenumărate părți. Este un drum cu dublu sens. Pe de o parte sunt necesari asigurătorii pentru produse, dar pe partea cealaltă sunt necesari beneficiarii. Mutualizarea nu se poate face decât dacă este un grup mare. Avem mult de lucru în a întări increderea în sistem și de a crea regulile în piață. În acest ecosistem, businessurile au un triplu rol atât pentru companii și angajați, cât și pentru investitori. Un astfel de sistem ca cel al asigurărilor se autoîntreține. Este sustenabil atât timp cât se poate autofinanța. Rolul principal al unei autorități este de a se asigura că este un sistem care este în echilibru, care nu generează deficite sau care crează blocaje”, a mai spus Sorin Mititelu.
Ce a mai spus Sorin Mititelu, vicepreședinte ASF, responsabil de zona asigurărilor:
► ASF este foarte activ, însă când vorbim de educația financiară, cel mai bun mod de a face educație este prin a experimenta produsele, a le vinde și a le cumpăra. Totul începe prin a le oferi și a le accesa, fără o coplexitate exagerată. Cu toate aceste programe și resurse alocate cu care suntem activi, obiectivul pe care îl urmărim este de a crește gradul de penetrare cu produse de asigurare, produse construite responsabil.
► Asigurarea de locuință nu este doar o necesitate ci obligația comunității de a avea un sistem de asigurare pentru acoperirea daunelor unui cutremur de exemplu. Suntem în poziția de a promova acest tip de asigurare astfel încât să fie disponibil pe cât mai multe canale de distribuție. Din perspectiva noastră, încercăm să aducem acest produs cât mai aproape de beneficiarul final. Acest grad de cuprindere, de 20%, este unul departe de cât ne trebuie și este o acoperire de bază. În realitate trebuie o acoperire și mai mare.
► Aș face două liste cu ce ne-am dori și ar fi bine să fie și una care ține cont de evoluțiile recente. Prima care este de interes este asigurarea de locuință. Este în top pentru că suntem expuși la un risc ridicat din cauza poziționării geografice. Suntem prea pasivi pe domeniul acesta. A doua este asigurarea de viață, dar cea cu acumulare, care să contribuie la un standard de viață. Momentul în care o persoană iese din activitate și care poate beneficia de o viață mai bună. A treia, sunt o serie de asigurări precum cele pentru sectorul agricol, unde sunt la a cincea parte din cât trbuie să fie. Este un potențial care prin neexploatare duce la un blocaj.
► Vedem o dinamică bună la asigurările de viață și credem că va continua. Am văzut o evoluție rapidă a asigurărilor de garanții, dar credem că este doar o situație conjuncturală.