SONDAJ: Chiriile pe piața de birouri din România ar putea să crească în perioada următoare
Companiile din domeniul imobiliar se așteaptă la o creștere a chiriilor pe piața locală de birouri în trimestrul următor, pentru prima dată în ultimii patru ani, având în vedere că decalajul dintre cerere și oferta de spații disponibile se adâncește.
“Datorită, în parte a activității puternice de pre-închiriere în sectorul de birouri, indicele încrederii chiriașilor este la cel mai înalt nivel înregistrat comparativ cu aceeași perioadă a anului 2011, în timp ce cererea de spații rămâne evident pozitivă și simțitor mai mare decât creșterea așteptată în totalul spațiului de birouri disponibil în viitorul apropiat.
Decalajul dintre cele două a crescut în ultimul trimestru, ceea ce a rezultat într-o creștere bruscă a așteptărilor asupra evoluției chiriilor în trimestrul următor, această tendință pozitivă înregistrându-se pentru prima data în ultimii patru ani”, relevă rezultatele unui sondaj realizat de The Royal Institution of Chartered Surveyors România- Institutul Regal al Inspectorilor Acreditați (RICS) în rândul a circa 1.000 de companii din domeniul imobiliar din lume.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro