Sondaj: 2024 va fi un an mai bun, cred oamenii planetei. Dar crește sentimentul de nesiguranță și anxietatea față de criza climatică
Lumea este în continuare destul de pesimistă, dar pare să revină la niveluri mai tipice de încredere în prezent și viitorul imediat, relevă ultimul sondaj Ipsos. În medie la nivelul tuturor celor 34 de țări cuprinse în sondaj, 70% dintre…
Lumea este în continuare destul de pesimistă, dar pare să revină la niveluri mai tipice de încredere în prezent și viitorul imediat, relevă ultimul sondaj Ipsos.
În medie la nivelul tuturor celor 34 de țări cuprinse în sondaj, 70% dintre cei chestionați spun că 2023 a fost un an prost pentru țara lor și 53% că a fost un an rău pentru ei înșiși și familia lor.
Optimismul pentru anul viitor pare să fie în creștere, 70% dintre respondenți considerând că 2024 va fi un an mai bun decât 2023. În 2022, optimismul coborâse la un minim pe un deceniu de 65%. Întărirea optimismului este înregistrată cel mai mult în rândul țărilor din Europa.
50% se așteaptă ca economia mondială să fie mai puternică în 2024 comparativ cu 2023. Optimismul privind perspectivele economice mondiale a crescut cu 4% față de 2022.
Economia continuă însă să reprezinte o preocupare majoră pentru public la nivel mondial. 70% se așteaptă ca atât inflația, cât și dobânzile din țara lor să fie mai ridicate în 2024 decât în 2023.
Opinia publică este divizată cu privire la întrebarea dacă AI ar putea avea drept rezultat schimbări pozitive sau negative. 56% se așteaptă ca medicii să folosească în mod regulat AI, comparativ cu 38% în 2019, și 43% anticipează că AI va duce la crearea de locuri de muncă. Totuși, la nivel global 64% se așteaptă ca AI să ducă la pierderi de locuri de muncă.
Nesiguranța este în creștere în legătură cu ce va aduce 2024 pe scena mondială. 35% cred că Trump va fi reales, iar 31% că războiul din Ucraina se va încheia. Severitatea evenimentelor climatice creează anxietate profundă în rândul publicului. Există o percepție generală că ceea ce am văzut până acum este doar începutul urgenței climatice.
În lumea conflictelor geopolitice continue și era post-Covid, noi norme sociale ar putea apărea. 71% se așteaptă ca imigrația să ia amploare. 59% se așteaptă ca angajații din birouri să petreacă mai mult timp la birou decât acasă. Peste jumătate din populație previzionează o revenire la munca de la birou.
Fitch Ratings anticipează o încetinire dramatică a creșterii economiei mondiale în 2024. Statele Unite sunt așteptate însă să evite recesiunea.
Economia mondială a fost rezilientă în 2023 pe fondul normalizeării consumului în China și unei redresări a creșterii din SUA, care au contrabalansat o încetinire puternică în Europa în urma crizei energetice.
Totuși, în condițiile în care impactul înăspririi recente a politicii monetare nu s-a făcut încă simțit în întregime, criza sectorului imobiliar chinez continuă, iar economia zonei euro stagnează, creșterea economiei mondiale este așteptată să coboare dramatic la 2,1% în 2024, se arată în ultimul raport al Fitch Ratings.
Fitch și-a revizuit estimarea de creștere a economiei mondiale pe 2023 la 2,9% de la 2,5% în septembrie.