Societatea civilă din Norvegia are un rol decisiv în guvernare. În România, altă realitatate

Confederația Caritas a prezentat, joi, “Analiza comparativă privind furnizarea și finanțarea serviciilor sociale – 2014”, arătând că societatea civilă are un rol major în funcționarea societății norvegiene.

“Analizând volumul și intensitatea implicării civice din această țară, putem spune că societatea și societatea civilă sunt noțiuni care se suprapun și se confundă. Practic, nu există norvegian fără implicare civică voluntară concretă. (…) Jumătate dintre norvegieni prestează voluntariat corespunzător a 115.000 de norme întregi de muncă, mai mult decât însumează angajații industriei petroliere și învățământului în Norvegia”, se arată în raportul prezentat joi.

De altfel, consultările societății civile sunt la ordinea zilei în toate etapele proceselor de guvernare, de la formularea agendei, elaborarea propunerilor, până la procesele de decizie, implementare, monitorizare și feedback asupra efectelor măsurilor de guvernare, se mai arată în raport.

Serviciile sociale asigurate de societatea civilă au fost transferate în timp către autoritățiile locale, în timp ce serviciile pentru vârstnici, serviciile paliative și de îngrijire la domiciliu, serviciile pentru persoanele cu dizabilități sau cele de locuire sunt asigurate în continuare de către organizațiile neguvernamentale, mai ales în mediul urban. În schimb, cele mai multe servicii pentru persoane cu dizabilități sunt oferite chiar de astfel de persoane și de către aparținătorii acestora.

“Sursele de finanțare ale organizațiilor societății civile provin din fonduri publice (o treime). (…) Suplimentar finanțărilor publice, toate activitățile non-profit inclusiv activitățile economice non-profit și antreprenoriatul social, sunt scutite de taxe și impozite. TVA este restituit la finele fiecărui an în totalitate tuturor ONG-urilor. De asemenea, sunt prevăzute facilități fiscale pentru donații”, se mai arată în documentul citat.

De altfel, în Norvegia, profitul provenit din loterie și jocurile de noroc este reinvestit în totalitate în domeniul social și al susținerii societății civile, iar 49 la sută din resursele totale ale organizațiilor reprezintă muncă voluntară și cadouri (donații).

În România, societatea civilă se dezvoltă greu și anevoios, din cauza “terenului social greu afectat din perioada comunistă”, dat fiind că atitudinea civică, responsabilitatea individuală și colectivă, capacitatea de autoorganizare, spiritul de inițiativă, dar și încrederea în sine și în concetățeni au fost sistematic pedepsite în acea perioadă.

“Totuși, implicarea civică a crescut în România în mod încurajator, rolul inovativ al ONG-urilor în remodelarea sistemului de asistență socială devine tot mai evident, acceptarea ONG-urilor în rândul populației se consolidează, implicarea voluntară și civică a populației se extinde. De asemenea, asistăm la agregarea ONG-urilor în suprastructuri reprezentative (inițiative comune, organizații umbrelă), capabile de lobby și advocacy. Dar, din păcate, o colaborare reală, activ-constructivă, de substanță între ONG-uri și autorități se lasă încă așteptată. Autoritățile și ONG-urile, cu puține excepții pozitive, continuă să trăiască și să administreze lumi și realități diferite, puținele tangențe fiind predominant confruntative, risipitoare de energie”, se arată în documentul citat.

De asemenea, o serie de atribuții și responsabilități au fost delegate de la nivel central către autoritățile locale, fără ca resursele financiare să fie asigurate în mod corespunzător.

Posibilitățile legale de contractare a serviciilor sociale din partea autorităților locale există, însă sunt mult limitate de posibilitățile financiare foarte restrânse ale autorităților locale. Autorii documentului consideră că, în majoritatea cazurilor, colaborarea este rezervată, sceptică, alteori “de-a dreptul arogantă și dușmănoasă”.

Totoodată, reglementările contractării sociale sunt ambigue: pe de o parte, există o lege cadru (Legea 292/2011) fără legislația secundară aferentă, care prescrie obligativitatea parcurgerii procedurilor de achiziție publică, pe de altă parte, este în vigoare Ordonanța Guvernului 68/2003, care descrie posibilitatea contractării, reglementând inclusiv modelul de contract prin ordin ministerial, unde obligația parcurgerii procedurilor de achiziție publică nu este stipulată.

“În plus, obligația reînnoirii anuale a contractelor de furnizare de servicii mărește în mod considerabil birocrația aferentă și generează incertitudine în planificarea și dezvoltarea sustenabilă a ofertei de servicii. Suplimentar, și în România există finanțări nerambursabile din bugetele locale, reglementate prin Legea 350/2005, însă în mod exclusiv pentru programe sociale. Din acest motiv, o serie de servicii sociale derulate de ONG sunt împachetate sub formă de programe”, se mai arată în raport.

Raportul a fost realizat în cadrul proiectului “ONG-uri mai puternice împreună! – Lobby și advocacy pentru crearea de oportunități egale pentru ONG-urile furnizoare de servicii sociale în accesarea finanțărilor publice” ce se derulează pe o perioadă de 20 de luni (1 aprilie 2014 – 31 noiembrie 2015) și este finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Bugetul proiectului este de 163.890,35 euro din care 88,71 la sută reprezintă finanțare nerambursabilă.