Societatea care face curba la stânga

Un institut de cercetări a ajuns la concluzia că orientarea panourilor solare spre vest ar putea aduce cu 49% mai multă energie electrică decât în cazul celor orientate spre sud. Iar orientarea spre vest ar aduce acel spor de energie tocmai în perioada vârfului de sarcină de seară, adică maximul de consum al oricărei aglomerări umane. Sigur că aici intervin o serie de detalii – consumul industrial mai mare în timpul zilei în anumite zone, anumite particularități sociale -, dar problema rămâne: nu cumva panourile solare din lumea întreagă sunt greșit orientate?

Exemplul doi: în anul 2004 UPS a anunțat că șoferii companiei vor aplica o nouă politică în conducerea mașinilor: nu vor mai face curbe la stânga. Povestea a început în 2001, când au apărut sisteme eficiente de urmărire a vehiculelor. Pentru o companie cu aproape 100.000 de camioane și preocupată de economii de carburant și reduceri de timpi de livrare, așa ceva este firesc. Iar inginerii au ajuns la concluzia că virajele la stânga sunt extrem de costisitoare, socotite atât în carburant, cât și în timp, și, în plus, are loc și un mare număr de accidente. Aceiași ingineri au pus la punct un număr de trasee „numai la dreapta„ care au dus la rezultate extraordinare: în 2012 calculele arătau că s-au economisit 40 de milioane de litri de benzină, iar emisiile nocive au scăzut cu echivalentul a 5.300 de mașini.

Uite două exemple de înțelepciune umană de top. Pe care le-aș pune în contrapondere cu spectacolul cotidian al societății, dezamăgitor și generator de frustrări. Nu vorbesc aici doar de spectacolul politic – nu cred că mai are sens să pomenesc de jalnicul spectacol pe care îl oferă cea mai mare parte a clasei politice din România în prezent, o fac inși mai grozavi decât mine, cu mai mult spor -, ci de societate în ansamblu, predispusă, mi se pare, la un soi de relaxare intelectuală nejustificată.

În termenii UPS, cam toată societatea așteaptă să vireze la stânga (și nu, nu este vorba de ideologie aici).
Și întreb: de ce este atât de multă incompetență în jur? Dacă mai aveți nevoie, prietenii voștri, colegii de birou, partenerii de sport sau de afaceri o vor confirma, sunt sigur: ne scăldăm într-o mare de incompetență, de nepăsare, de egoism (sunt cei mai eufemistici termeni pe care i-am găsit). Un psiholog pe nume Earl Hunt vorbea la un moment dat de „inteligența națională„. Nu este vorba de ceea ce măsoară testele IQ, ci de abilitatea de a rezolva probleme sociale folosind artefacte sociale – calculatoarele, cărțile, aplicațiile științifice sau legile.

Zestrea genetică a omenirii este aceeași, dar potențialul fiecărei națiuni este influențat de o seamă de factori ce țin de alimentație, sănătate sau poluare, alături de mediul social și de sistemul de învățământ. Mai este nevoie de o elită cognitivă, de oameni care să creeze și să asigure funcționarea artefactelor sociale. Iar nația, în ansamblul ei, trebuie să dovedească ceea ce Hunt numește „dorința de a asculta„, adică abilitatea de a identifica și de a-și însuși elementele care aduc progres. Hunt oferea exemplul Japoniei: liderii țării au decis în secolul XVII să își izoleze țara de restul lumii, iar inteligența națională s-a redus, japonezii respingând pur și simplu orice proces de modernizare; 200 de ani mai târziu, frontierele culturale s-au redeschis, iar Japonia a înflorit.

La noi de ce o fi așa cum este?

Ilustrez cu „Ghicitoarea„ de Caravaggio, povestea unui tânăr căruia i se fură inelul în timp ce i se șoptesc vorbe frumoase despre viitor; nu știu de ce, campania electorală mi-a adus aminte de tablou.