Home›Actualitate›SOCAR deschide patru noi benzinării în R...
Actualitate
SOCAR deschide patru noi benzinării în România
Compania SOCAR inaugurează încă 4 stații de alimentare cu carburant situate în orașele Buzău (șoseaua Nordului), Focșani (str. Cuza Vodă), Bacău (str. Republicii 139) și Adjud (str. Republicii). Cea mai mare benzinărie din grupul celor nou deschise este stația din Focșani, cu o suprafață de peste 6000 mp.
SOCAR deschide patru noi benzinării în România · Foto: Business Magazin
SOCAR deține astăzi în România, prin deschiderea noilor benzinării, 24 de stații de alimentare. Toate cele patru stații multifuncționale sunt dotate cu pompe de alimentare pentru autovehiculele de mare tonaj și oferă servicii regăsite în întreaga rețea SOCAR.
SOCAR a intrat pe piața românească a distribuției de carburanți prin achiziția, în 2011, a 90% din acțiunile Romtranspetrol din Botoșani, deținută de soții Iulian și Doina Berescu.