Home Actualitate Șoc într-una dintre cele mai importante...
Actualitate

Șoc într-una dintre cele mai importante țări europene: 30.000 de copii vânduți de Biserică pentru adopție, fără știrea mamelor

Dezvăluirile au fost făcute într-un podcast al ziarului Het Laatste Nieuws. Biserica Catolică ar fi vândut aproximativ 30.000 de copii, fără ca mamele lor să știe. Informația a fost dezvăluită în podcastul „Kinderen van de Kerk” al ziarului belgian Het…

Șoc într-una dintre cele mai importante țări europene: 30.000 de copii vânduți de Biserică pentru adopție, fără știrea mamelor
Șoc într-una dintre cele mai importante țări europene: 30.000 de copii vânduți de Biserică pentru adopție, fără știrea mamelor · Foto: Business Magazin

Dezvăluirile au fost făcute într-un podcast al ziarului Het Laatste Nieuws.

Biserica Catolică ar fi vândut aproximativ 30.000 de copii, fără ca mamele lor să știe. Informația a fost dezvăluită în podcastul „Kinderen van de Kerk” al ziarului belgian Het Laatste Nieuws, în care mamele și copiii adoptați vorbesc pentru prima dată despre aceste evenimente care au avut loc într-o perioadă de timp cuprinsă de la sfârșitul Al Doilea Război Mondial  șipână în anii 1980. Femeile însărcinate și necăsătorite, potrivit ziarului, au fost plasate în instituții catolice, unde au suferit umilințe și chiar abuzuri sexuale.

În timpul nașterii, unele femei au fost supuse anesteziei generale, în timp ce altele au fost nevoite să poarte mască – toate fiind modalități pentru a împiedica mamele să-și vadă copilul, care era separat imediat după naștere. Unele femei au fost chiar sterilizate.
Altele au fost forțate să semneze un document prin care renunțau la copilul lor sau li s-a spus că s-a născut mort. Copiii au fost vânduți apoi pentru sume mari – între 10.000 și 30.000 de franci belgieni (aproximativ între 250 și 750 de euro), uneori cu mult mai mult – familiilor adoptive.
Biserica solicită anchetă
Documentele neconservate sau distruse fac procesul de reconstituire privind evenimentele extrem de dificil astăzi, spune Debby Mattys (57 de ani), care a fost dată spre adopție de călugărițe și a petrecut mai bine de 20 de ani în căutarea mamei sale naturale.
„Mama avea 18 ani când a avut o sarcină nedorită”, a spus femeia pentru Het Laaste Nieuws. În 2015, Conferința Episcopală și-a cerut scuze victimelor adopțiilor forțate în instituțiile catolice din Parlamentul flamand.
Ca răspuns la mărturiile recente, episcopii și-au exprimat compasiunea pentru durerea și trauma victimelor, notează Brussels Times. Biserica solicită o anchetă independentă asupra condițiilor descrise de femeile implicate.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună