Home Actualitate Smithfield, cel mai mare producător de c...
Actualitate

Smithfield, cel mai mare producător de carne de porc din România, are circa 100 de angajați confirmați pozitiv cu noul coronavirus și a suspendat activitatea din abatorul Freidorf din Timișoara

Smithfield România, cel mai mare producător de carne de porc din România, a suspendat temporar activitatea din abatorul Freidorf din Timișoara, divizia carne proaspătă, ca urmare a depistării pozitiv a 99 de angajați cu noul coronavirus, după implementarea unui program…

Smithfield, cel mai mare producător de carne de porc din România, are circa 100 de angajați confirmați pozitiv cu noul coronavirus și a suspendat activitatea din abatorul Freidorf din Timișoara
Smithfield, cel mai mare producător de carne de porc din România, are circa 100 de angajați confirmați pozitiv cu noul coronavirus și a suspendat activitatea din abatorul Freidorf din Timișoara · Foto: Business Magazin

Smithfield România, cel mai mare producător de carne de porc din România, a suspendat temporar activitatea din abatorul Freidorf din Timișoara, divizia carne proaspătă, ca urmare a depistării pozitiv a 99 de angajați cu noul coronavirus, după implementarea unui program de testare a personalului operațional prin care au fost recoltate 804 teste, potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Timiș.

„Până la această dată, la nivelul întregii unități, sunt confirmate 99 de persoane. (…) Anchetele epidemiologice sunt în desfășurare, personalul de specialitate din cadrul DSP Timiș fiind în teren pentru a lua toate măsurile limitării focarului. Deoarece persoanele depistate pozitiv nu prezintă simptome care pună probleme medicale deosebite, acestea se află în izolare”, potrivit reprezentanților DSP Timiș.

Ei adaugă că din totalul de 804 teste prelevate au rezultatele pentru circa 500, iar celelalte sunt în lucru.

„Aceasta este o măsură suplimentară luată pentru siguranța și sănătatea angajaților. Toți angajații vor fi remunerați integral în această perioadă”, se arată într-o declarație de presă de pe site-ul Smithfield.

Încă de la declanșarea pandemiei de COVID-19, Smithfield România a implementat un amplu program, protocoale și măsuri de protecție pentru prevenirea coronavirusului. „Suntem în permanent dialog cu autoritățile, ne consultăm cu medici epidemiologi și infecționiști.”

Compania a implementat un plan de prevenție care include măsuri specifice de distanțare socială, dezinfectare riguroasă și obligativitatea purtării echipamentelor de protecție.

Grupul este prezent în România din anul 2004, când a achiziționat fostul combinat COMTIM, din Timișoara și compania Agrotorvis. După preluarea firmelor românești, Smihtfield a investit 600 de milioane de dolari atât în capacitățile de creștere a animalelor, cât și în abatorul tehnologizat, iar astăzi are 46 de ferme în județele Timiș și Arad, peste 2.300 de angajați și produce cumulat peste 1,2 milioane de porci comerciali pe an, arată datele de pe site-ul companiei.

Compania a dezvoltat un model de afacere integrată, funcționând cu divizia ferme, divizia carne proaspătă și Elit, producător de mezeluri intrat în portofoliu anul trecut.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună