Slow food propune: votați cu furculița!

Adriana Sohodoleanu (călător pasionat, doctorand sociologie, fondator cofetarie artizanală online www.biscuit.ro)

Terra Madre Salone del Gusto, evenimentul cu cea mai mare amploare a mișcării slow food, a avut loc anul acesta la sfârșit de septembrie la Torino, în Italia.

141 de țări membre au fost acolo cu reprezentanți în costume naționale, standuri cu produse agro-alimentare tradiționale și feluri de mâncare reprezentative. În paralel, ateliere de gătit și educație, workshop‑uri, conferințe și forumuri ce abordează mâncarea din punct de vedere economic, politic, ecologic și cultural. Parcul Valentino a fost principalul teatru de operațiuni, locul unde standurile naționale au ocupat sistematic și apetisant aleile. Atmosfera aducea aminte de Moșii la Ion Luca Caragiale…

Biscuiți cantucci din Italia. Sandalwood cu aceto balsamico și sare, la standul australian (au gust de nucă și textură de unt rece). Fasole albă, pestriță, pitică. Torta di pistacchio din Bronte. Pasta de fistic, pesto de fistic. Fistic crud, prăjit, măcinat. Fistic. Sicilia. Canoli. Cassata. Cozi imense zi de zi la standuri. Susianelle viterbese, adică cârnați de porc cu portocală și fenel, după o veche rețetă etruscă. Porc sub formă de salam, salsiccia, șunci, jamboane și alte cele.

Parmezan și mii de feluri de brânză. „Non lo diamo a nessuno“, aud în spate. „Nu dăm nimănui din ea“.

Bere de castane de la Piccolo Berrificio Clandestino. Beri artizanale multe și cu denumiri sugestive. Usturoi copt vândut de un neamț înalt care îmbrățișează oamenii smotocindu-i în barba de Moș Crăciun. Mosto cotto – must fiert, redus până la consistența unei mieri.

Degustări de vin la Universitatea din Polenzo. Capră garganică – roșcată și mândră. Caș afumat. Ricotta dulce. „Aaaaa!“ Oamenii suspină când trec pe lângă alte și alte calupuri de brânză.

Un voluntar italian care îmi explică cum să ajung la paradă lucrează la UniCredit și merge de ani de zile cu treabă la Iași. Ceaiuri, ierburi, plante. Aceto balsamico di Modena de la case ce fac oțet din 1800. Alune de pădure de Piemont, cel mai delicios snack posibil, 3 euro cornețelul. Panificație italiană. Murături și conserve. Greci care cântă vesel din acordeon. Melci vii. Fursecuri. Șofran cultivat în Italia, Spania și Afganistan. Cumpărat bulbi? Bifat! Vă țin la curent cu evoluția noii culturi.

Fructe uscate, confiate, proaspete. Pește la fel. Botarga. Un mistreț împăiat și cu ochelari de soare. Dulceață de ceapă blondă, de ardei iute și de citrice. Portocale, bergamote – dulceață, gem, suc, sirop. Panforte. Cremă de slănină – unsoare, adică. Trufe și hribi italienești pe patru categorii de calitate, respectiv preț (multe aduse din România, fără doar și poate). Migdale. Năut. Într-un muzeu, o expoziție de instalații fantasmagorice realizate din oase de vacă sculptate de un pacient al unei case de nebuni pe la sfârșit de 1800.

„Dove cazzo devo andare? Dov’e Piemonte?“ Oamenii iau în serios incursiunea printre standuri.

Spaghetti, tortelloni, picioare de porc maturate luni întregi, parmezan DOCG, scamorza. Primarul din Bazna, Sibiu, a terminat repede de vândut slănina de porc și ne povestește despre lichiu săsesc și despre o carte de bucate săsești scrisă de o doamnă din sat.

Uleiuri de măsline virgine și extravirgine, cu cel din Toscana vândut, pe nedrept, mai bine decât cel pugliez; degustări de 3-4 feluri la fiecare stand în linie dreaptă de kilometri. Ceapă, cartofi mov și ciocolată. Măsline – taggiasca sunt de departe cele mai bune – uitați de kalamata.

Miere. O serie de întâlniri și workshopuri despre albine și rolul lor în ecosistem. O piramidă de borcănele de miere lângă o barcă purtată de personaje cu chip rămas necunoscut. Frustrant. Workshop de confiere a fructelor și legumelor – dacă găsiți, luați cu încredere roșii cherry confiate. Minunate! Zona de street food pe malul fluviului Po, cu arancini, arrosticini, bombetta, măsline pane și bere. Multă bere.
Oameni în costume naționale. Frumoși. Colorați. Veseli. Un turn Babel de limbi, mâncare și culoare.

În piața San Carlo cumpăr o verticală de brânză maturată timp de 5 ani, 8 ani, respectiv 10 ani, cu gust din ce în ce mai puternic și mai uscat. O bunicuță înșiră roșii cherry pe o sfoară, realizând ciorchini ochioși. Liniște. Soare blând. Brânză cu caracter. Cumpărători gălăgioși.

Pe Via del Po, organizatorii au concentrat zona de gelato artizanal – poți degusta în paralel câte două soiuri ale aceluiași ingredient: fistic de Bronte și fistic sicilian non-brontez, două tipuri de ciocolată, cafea și mere, lămâie amalfitană vs siciliană. Pe lângă fistic, am gustat și farina bona (mălai) din Elveția în combinație cu o înghețată de brânză de capră piemonteză. Delicios.

Mai departe. Afumătoare pe roți și cârnați sfârâind mai peste tot la standurile din Europa Centrală. Nu se lasă nici ‘nduja, cârnatul sicilian care aduce lacrimi în ochi și pișcături pe limbă, bașca îți desfundă nasul. Făcut din carne de porc și chili, mai mult chili decât carne, căci este de fapt un by-product.

Africani cu tobe și poftă de dans. Parada popoarelor prin centrul orașului cu steaguri, costume naționale și sloganuri în favoarea mâncării curate, diversificate, proaspete și bune. 

Calabria, Mauritania, Spania, Afganistan, Iordania, Lazio, Franța, Cehia, Finlanda, Australia – zeci de regiuni și țări aranjate pe zone, vizitate sistematic, degustate pendelete, asimilate haotic.