Home Actualitate Ce este sistemul internațional de plăți...
Actualitate

Ce este sistemul internațional de plăți SWIFT și de ce Ucraina cere imperativ țărilor occidentale deconectarea Rusiei de la SWIFT? Practic rușilor li s-ar tăia accesul la banii și fluxurile financiare externe, practic nu ar mai putea încasa sau face plăți. Ce spune BNR și Dan Pascariu care a fost 30 de ani președinte al mai multor bănci

Deconectarea Rusiei de la sistemul internațional de plăți SWIFT, folosit de băncile din întreaga lumea, înseamnă practic tăierea accesului la fluxurile externe din încasări si plăti si la tranzacțiile care derivă din acest lucru. Pur și simplu băncile din Rusia…

Ce este sistemul internațional de plăți SWIFT și de ce Ucraina cere imperativ țărilor occidentale deconectarea Rusiei de la SWIFT? Practic rușilor li s-ar tăia accesul la banii și fluxurile financiare externe, practic nu ar mai putea încasa sau face plăți. Ce spune BNR și Dan Pascariu care a fost 30 de ani președinte al mai multor bănci
Ce este sistemul internațional de plăți SWIFT și de ce Ucraina cere imperativ țărilor occidentale deconectarea Rusiei de la SWIFT? Practic rușilor li s-ar tăia accesul la banii și fluxurile financiare externe, practic nu ar mai putea încasa sau face plăți. Ce spune BNR și Dan Pascariu care a fost 30 de ani președinte al mai multor bănci · Foto: Business Magazin

Deconectarea Rusiei de la sistemul internațional de plăți SWIFT, folosit de băncile din întreaga lumea, înseamnă practic tăierea accesului la fluxurile externe din încasări si plăti si la tranzacțiile care derivă din acest lucru. Pur și simplu băncile din Rusia sunt izolate de sistemul financiar global, ceea ce înseamnă că firmele, dar și persoanele fizice nu ar mai avea acces, în primul rând, la banii din băncile din străinătate, iar tranzacțiile comerciale nu ar mai putea fi onorate și decontate.

Dan Suciu, directorul de comunicare al BNR spune: Deconectarea Rusiei de la SWIFT înseamnă practic ca orice tranzacție electronică, in special cu exteriorul nu va putea fi efectuată. Sistemul lor bancar ar fi deconectat de la sistem bancar internațional.

Sistemul SWIFT (Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication) a apărut în 1973 și este folosit de peste 11.000 de bănci din întreaga lume din peste 200 de țări. SWIFT este intermediarul și executorul tranzacțiilor financiare mondiale dintre băncile lumii. Este o platformă de transfer de ordine de plată de către bănci, în numele clienților care ulterior trebuie decontate între băncile corespondente. SWIFT are sediul lângă Bruxelles.

Fiecare bancă membră are un cod unic prin care acces la acest sistem internațional de plăți prin care se primesc si se transferă ordinele de plată ale clienților și ale băncilor. O firmă din România dacă are de făcut o plată externă dă ordin băncii din țară să-i facă transferul, iar banca trimite ordinul prin SWIFT către banca externă unde furnizorul companiei din România are contul deschis. Practic este o relație între bănci, pentru că o firmă nu poate să facă o plată externă și chiar internă de una singură.

Dan Pascariu, fostul președinte al UniCredit Bank spune că dacă Rusia, adică băncilor de acolo li se va interzice accesul la SWIFT, clienții nu vor mai putea să primească bani din afară și să facă plăți către afară, deci practic activitatea financiară este blocată.

Dacă persoanele fizice ar mai putea avea acces la plăți prin Revolut sau Wise, dar nu știu pentru cât timp, companiile din Rusia și clienții băncilor rusești vor fi deconectați de la sistemul global de plăți.

Băncile din România au avut acces la SWIFT din 1991, iar înainte de această dată plățile externe se făceau prin Bancorex.

Ucraina a cerut imperativ puterilor occidentale să taie accesul Rusiei la SWIFT, ceea ce ar însemna o paralizare a plăților externe. Germania, Italia, Cipru, Ungaria s-ar fi opus inițial, conform presei internaționale, dar până la această oră Italia a spus că va vota pentru deconectarea Rusiei de la SWIFT și la fel a făcut și Ungaria.

Dacă nu se găsește o altă variantă de transfer, Germania nu va putea să-și plătească gazul și Gazprom să-și primească banii, decât dacă ar fi folosite alte modalități de plată, așa cum erau folosite în perioada comunistă.

Ucraina a cerut și tăierea accesului bănci Rusiei, adică banca națională, de la SWIFT dar până acum lumea occidentală nu a luat o hotărâre în acest sens.

În interiorul țării, Rusia are un sistem propriu de decontare al tranzacțiilor.

China operează operează printr-un sistem propriu, iar băncile chineze tot trebuie să apeleze la SWIFT pentru transferurile internaționale

Rusia și companiile rusești au mii de miliarde în străinătate, iar impunerea sancțiunilor economice, printre care și deconectarea de SWIFT, ar face practic imposibil accesul la acești bani. Cei mai mulți bani sunt electronici și mai puțin cash.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună