Home Actualitate Sistemul de operare Windows împlinește 3...
Actualitate

Sistemul de operare Windows împlinește 30 de ani - FOTO

Sistemul de operare Windows, creat de compania Microsoft, "împlinește", vineri, vârsta de 30 de anit, potrivit unui articol publicat de site-ul theverge.com, care propune cititorilor săi și o "istorie vizuală" a felului în care a evoluat acest produs informatic.

Revoluția computerelor personale (PC) a început în urmă cu exact 30 de ani. Compania Microsoft a lansat prima versiune a sistemului ei de operare Windows, pe 20 noiembrie 1985, pentru a înlocui sistemul MS-DOS, deoarece interfețele grafice erau din ce în ce mai apreciate. A fost un moment istoric, care a netezit calea spre versiunile moderne de Windows din zilele noastre. Deși Windows 10 nu seamănă deloc cu Windows 1.0, actualul sistem de operare al companiei Microsoft include încă multe de dintre elementele structurale originale, precum “scroll bars”, meniuri “drop-down”, pictograme, căsuțe de dialog și aplicații precum Notepad și MS Paint.

Windows 1.0 a deschis, de asemenea, calea spre utilizarea pe scară largă a mouse-ului. Utilizatorii care foloseau MS-DOS erau obligați să scrie comenzile de pe tastatură, dar, odată cu introducerea pe piață a sistemului Windows 1.0, ei puteau să utilizeze mouse-ul și să deplaseze mai multe ferestre pe ecran cu ajutorul unui simplu clic. Alături de celebrele Macintosh originale (produse de compania Apple, n.r.), mouse-ul a revoluționat complet modul în care consumatorii interacționau cu computerele. În acea epocă, mulți utilizatori s-au plâns însă că Windows 1.0 se concentra prea mult pe interacțiunea cu mouse-ul decât pe comenzile din tastatură. Deși prima versiune de Windows lansată de Microsoft nu a fost bine primită de toți utilizatorii de computere, ea a dat startul unei competiții aprige între Apple, IBM și Microsoft în ceea ce privește fabricarea de computere personale pentru publicul larg.

În 1985, Windows 1.0 necesita două floppy disk-uri, memorie de 256 kilobytes și o placă grafică. Dacă utilizatorul dorea să ruleze programe multiple, atunci ei aveau nevoie de un PC cu un hard-disk și o memorie de 512 kilobytes. Utilizatorii nu ar putea să ruleze niciun program cu o memorie de 256 kilobytes pe PC-urile actuale, dar acele specificații de bază au reprezentat doar începutul. Deși Apple se detașase ca lider, în epocă, în ceea ce privește interfețele grafice activate prin mouse, compania a rămas concentrată pe combinația dintre hardware și software. Microsoft crease deja sistemul low-cost PC DOS pentru PC-urile produse de IBM și a rămas ferm poziționată ulterior ca o companie de software.

Prin Windows 1.0, Microsoft a făcut un pas important, concentrându-se pe aplicații și software.

IBM a menținut fundamentele arhitecturii PC timp de câțiva ani, dar Microsoft a ușurat munca rivalilor și dezvoltatorilor de software pentru a crea aplicații, asigurându-se că Windows rămâne un sistem relativ deschis, ușor de reconfigurat și de reglat.

Producătorii de PC-uri au cumpărat masiv sistemul de operare Windows, care a atras sprijinul unor importante companii de software.

Această abordare, de furnizare de software pentru partenerii creatori de hardware, pentru ca aceștia să își vândă propriile dispozitive, a creat o platformă uriașă pentru Microsoft. Este o platformă ce permite utilizatorilor să își actualizeze – prin fiecare versiune de Windows – sistemele de operare.

Windows a dominat piața computerelor personale în ultimii 30 de ani.

Compania Microsoft a continuat să amelioreze sistemul Windows și a creat noi funcții pentru acesta pe diverse dispozitive, iar în prezent s-a aventurat în domeniul “cloud”. Abia în prezent, odată cu popularitatea uriașă de care se bucură telefoanele mobile inteligente și tabletele, sistemul Windows se confruntă cu cea mai dificilă perioadă din viața sa.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună