Sistemul bancar românesc este mai profitabil, mai solvabil și cu lichiditate mai mare decât media UE. Raportul credite/depozite este de doar 60% în România, mult sub media UE de peste 100%
Sistemul bancar românesc traversează o perioadă favorabilă din perspectiva principalilor indicatori financiari și prudențiali, având în continuare indicatori de solvabilitate, profitabilitate și structură a bilanțului mai buni decât media europeană și care sunt plasați, totodată, în cele mai bune intervale de prudență stabilite de Autoritatea Bancară Europeană (ABE).

Profitabilitatea sistemului bancar românesc a fost în creștere în ultimii ani, fiind dublă față de media UE, dar sub valorile înregistrate în economia românească reală, potrivit BNR.
Pe de altă parte, România este la coada Europei din perspectiva intermedierii financiare, având cele mai mici ponderi în PIB ale creditelor și activelor bancare.
Și raportul între credite și depozite în România este destul de mic, de doar 60%, în timp ce media UE a depășit 100% (107%), recomandarea europeană fiind ca acest raport să fie mai mic de 100%, conform BNR. Nivelul scăzut al acestui raport indică faptul că există potențial de creditare pe piața românească.
În privința raportului cost/venit pentru sistemul bancar românesc, acesta era în T1/2024 de 49,9%, fiind sub media UE, de 56%, recomandarea europeană fiind ca acest raport să fie mai mic de 50%.
De asemenea, calitatea activelor s-a îmbunătățit în ultimii ani în cazul băncilor din România, însă rata creditelor neperformante și rata creditelor cu măsuri de restructurare, deși au scăzut puternic și s-au înjumătățit față de anul 2018, sunt ușor peste nivelul mediu din UE, conform BNR.
“Sectorul bancar românesc a continuat tendința de consolidare a sănătății financiare”, susține banca centrală.