Sirtaki, din nou

Prin 2011 scriam în Business Magazin că Grecia va trebui să accepte să devină un soi de protectorat, pentru că nimic nu mai pare să funcționeze. Alături de documentul în care scriu acum am deschisă o analiză a unei bănci de investiții care spune că grecii nu par dispuși să plătească vreun cent din datorie și că nu sunt nici dornici să aplice vreun plan de reformă. Lângă analiză este un articol apărut în urmă cu doar câteva săptămâni în revistă, în care țara este prezentată ca funcționând în regim de avarie, în care utilajele de reparații au fost abandonate pe străzi, chirurgii extenuați operează până târziu în noapte, iar familiile bogate din suburbiile Atenei susțin financiar secțiile de poliție rămase fără fonduri.

Un oficial elen la București vorbește la ZF Live despre circuitul banilor: „În 3-5 ani nu se poate dubla datoria unui stat. Datoria este acum de 350 de miliarde de euro, din care 150 de miliarde de euro sunt la bănci. Băncile aveau credite, sunt într-o zonă europeană și sunt dirijate de BCE. Nu pot intra 200 de miliarde de euro în economie în 4 ani și economia să se scufunde. Banii au intrat într-un buzunar și au ieșit în altul“. Am citit tot felul de păreri și de opinii și singura concluzie la care am ajuns este că, acționând așa cum acționează acum în cazul Greciei, Europa își risipește șansele de a constitui Statele Unite ale Europei, singura șansă a bătrânului continent de a rezista avântului asiatic și îndârjirii americane și de a-și păstra importanța în jocul geopolitic mondial.

Când a prezentat New Deal, programul economic care a pus în mișcare economia americană după Marea Depresiune, Franklin Roosevelt a vorbit în primul rând de revenirea încrederii și abia pe urmă de măsuri economice. Actualii politicieni ne povestesc cum sare Europa în aer sau despre cum ceilalți, întotdeauna ceilalți, nu înțeleg gravitatea situației. Transformați într-o simplă unealtă a sforarilor care nu vor nimic altceva decât garanții pentru banii pe care i-au investit în datorii publice, politicienii încercă să îmbrace împăratul, vorbind de disciplină financiară sau de noi reguli fiscale.

Dacă noile reguli europene ar avea ca finalitate Statele Unite ale Europei ar fi foarte bine, pentru că ar spori rigoarea la nivel de continent, banii ar fi gestionați mai eficient, competiția ar fi mai corectă și traiul mai bun. Vă aduceți aminte de California în faliment și de loviturile încasate de guvernatorul Schwarzenegger în urmă cu 4 sau 5 ani? Acum California este prima economie a Statelor Unite și ar fi bine să citească și politicienii europeni care au fost soluțiile prin care statul a ajuns la surplus bugetar.

Grecia, oaia neagră a uniunii, a fost sfătuită să își facă lecțiile sau să își vândă insulele. A beneficiat de mai multe pachete de ajutorare de miliarde de euro, dar a derulat un program susținut de înarmare, cu principali beneficiari SUA, Germania și Franța. Și o bună parte din multe miliarde primite ajutor s-au întors la nemți și francezi, pentru submarine, tancuri și altele asemenea; totul cu garnitura cuvenită de scandaluri de mită și corupție. Cred sincer că grecii nu sunt nici mai leneși și nici mai răi decât alte nații europene și sper să găsească tăria să își depășească problemele.

Nu am soluții pentru criza lor, aș vrea doar să îmi aduc aminte cum îi vedeam în urmă cu câțiva ani, când am scris un text care se numea „Sirtaki“:

„O seară caldă de vară în, poate, cea mai ciudată insulă a Greciei; un balamuc britanico-germano-româno-elen, într-un peisaj de vis. Într-un local, un ins gras sparge farfurii și trasează dâre arzânde de spirt printre care dansează o fătucă blondă, care și cântă. O masă de greci zgomotoși; nu poți să nu-l remarci pe Tânărul Evident Atras de Cântăreață și care cântă și se agită corespunzător. Protipendadă locală, din cei care închiriază bărci. Undeva mai spre spate, Șmecherul Elen Suprem: tricou negru cu mânecile suflecate extrem, blugi evazați și bocanci de rocker ghintuiți, tunsoare castron și moț susținut de o mică bijuterie, pe frunte ochelari de soare cu ramă albă. Lângă el e Personajul Insignifiant, slab, pantofi albi de sport, «fake», brunet din categoria aceea de inși care au barbă chiar și proaspăt bărbieriți; nu prea băutor, berea din halbă a scăzut cu vreo două degete în trei ore. Șmecherul Suprem simte muzica din plin, ba chiar, la un moment dat, îl energizează pe insul din fața lui, care nu aplauda suficient de convingător performanțele fetei blonde.

La un moment dat localnicii încep să danseze; petrecerea este acum pentru sufletul lor. Vine o fată care dansează cu niște pași ciudați, á la Bejart, pe ritmuri grecești; interesant. Mai cântă un tânăr dintre cei ce închiriază bărci și în cele din urmă Personajul Insignifiant iese să se producă. Îl văd mai bine: tricou negru cu Che Guevara, blugi cu două numere mai mari, pantofii în continuare «fake», barba parcă îi mai crescuse între timp. Și Personajul îmi oferă cel mai frumos, energic, delicat, fluid sirtaki pe care l-am văzut vreodată. Face mișcări largi, se rotește cu brațele deschise, bate pământul cu palma, ba la un moment dat face și un salt de gimnast, fără să pară gimnast sau ridicol. I-am filmat sau fotografiat pe toți cei de mai sus; singur, dansul Personajului nu l-am filmat, ar fi fost o impietate. M-am mulțumit să-l privesc și să șoptesc «uau» atunci când a terminat.

Dansul acela m-a făcut să înțeleg ce înseamnă temeinicia unei nații. Personajul Insignifiant devine Personajul Etern, căruia nu-i pasă de finanțe, de agenții de rating, de deficite și de cheltuieli bugetare. Avea lumea lui, și lumea lui era bună. Avea dansul, avea slujba lui sau poate mica lui afacere, era amic cu Șmecherul Elen Suprem, bea două guri de bere pe seară. Sigur simțea criza, pentru că toată Grecia era cumva maculată de criză, dar el dansa, cu brațele deschise, sirtaki. Uitați-i pe Zorba și pe Anthony Quinn și bateți insulele grecești în căutarea Personajului Insignifiant, poate veți avea norocul să-l vedeți dansând.“