Home Actualitate „Este un simulacru de moțiune scrisă de...
Actualitate

„Este un simulacru de moțiune scrisă de oameni care nu au fost în stare de nimic atunci când au guvernat, care au adus doar sărăcie, foamete și au închis oamenii în case”, spune Marius Budăi, în timpul dezbaterii moțiunii simple depusă de USR și Forța Dreptei împotriva sa

„Mă aflu astăzi aici pentru a răspunde moțiunii simple inițiate de o coaliție de strânsură, o coaliție a zgomotelor, dar cu zero soluții. Mă aflu astăzi aici din respect pentru seniorii acestei țări, de care dvs v-ați bătut joc cât…

„Este un simulacru de moțiune scrisă de oameni care nu au fost în stare de nimic atunci când au guvernat, care au adus doar sărăcie, foamete și au închis oamenii în case”, spune Marius Budăi, în timpul dezbaterii moțiunii simple depusă de USR și Forța Dreptei împotriva sa
„Este un simulacru de moțiune scrisă de oameni care nu au fost în stare de nimic atunci când au guvernat, care au adus doar sărăcie, foamete și au închis oamenii în case”, spune Marius Budăi, în timpul dezbaterii moțiunii simple depusă de USR și Forța Dreptei împotriva sa · Foto: Business Magazin

„Mă aflu astăzi aici pentru a răspunde moțiunii simple inițiate de o coaliție de strânsură, o coaliție a zgomotelor, dar cu zero soluții. Mă aflu astăzi aici din respect pentru seniorii acestei țări, de care dvs v-ați bătut joc cât timp ați fost la guvernare. Seniorii merită răspunsuri și asta voi face astăzi. Dvs însă ar trebui să vă crape obrazul de rușine, pentru bătaia de joc și teroarea la care ați supus vârstnicii acestei țări.

Da, domnilor! Voi sunteți cei care nu ați mărit nicio pensie în 2021. zero lei. Atât le-ați dat voi pensionarilor. Veniți aici la microfon și spuneți-le pensionarilor de ce nu le-ați dat niciun leu în 2021! Hai, curaj, că slavă Domnului, bani ați avut. Cu nemiluita. Ați împrumutat 200 de miliarde de lei, care nu s-au dus nici în investiții, nici în pensii, nici în salarii. Vedem acum în dosarele DNA. Ați avut bani de izolete. Ați avut bani de măști neconforme. Ați avut bani pe care i-ați furat sau ați plătit prețuri umflate și de o sută de ori pentru tot felul de echipamente niciodată livrate. Doar pentru oameni n-ați avut bani. Pentru seniorii acestei țări ați avut doar măsuri aberante și teroare. Nu v-a păsat dacă au bani de pâine sau de medicamente în pandemie. În schimb, i-ați umilit și i-ați obligat să iasă din case doar două ore pe zi. Două ore pe zi, domnilor de la USR. Vă amintiți?! Eu nu uit”, spune Marius Budăi, în timpul dezbaterii moțiunii simple „Marius Budăi – ministrul salvării pensiilor speciale”, semnată de 56 de deputați USR și Forța Dreptei.

El a amintit și de închiderea spitalelor în timpul pandemiei.

„I-ați umilit când le-ați închis spitalele și nu au mai avut unde să se trateze. I-ați aruncat afară cu perfuzia în mâini sau proaspăt operați. Iar pe cei care au pierdut lupta cu boala, le-ați luat și ultimul dram de demnitate și i-ați îngropat goi în saci de plastic. Asta ați făcut voi! Voi care semnați această moțiune nu ați avut niciodată un parteneriat real cu seniorii. Nu ați luat nicio măsură pentru ei. Totul a fost doar în slujba voastră. Nimic pentru părinții și bunicii noștri. Nimic pentru oamenii care muncesc din greu în țara asta. Vreți să vorbim despre pensii speciale?! Atunci haideți aici la microfon și recunoașteți că ați fost doar populiști și demagogi! Veniți aici la tribună și spuneți-le oamenilor adevărul. Spuneți-le că ați avut prim-ministru, vice-prim-ministru și ministerul Justiției și nu ați mișcat un pai. Vedeți, domnule fost prim-ministru, dacă nu v-ați ascultat foștii colegi de partid cu alea 30 de zile?! Nu mai sunteți nici premier, nici președinte de partid.
Fostul domn vicepremier este?! Este. De ce nu ați inițiat domnule ordonanță de urgență prin care să tăieți pensiile speciale?! Că parcă așa ați promis. Sau erau doar lozinci?! Stați că nu-l văd pe fostul ministru al Justiției. Da, este și dânsul în sală. Ia veniți aici domnule ministru și spuneți-ne ce pensii speciale ați eliminat dumneavoastră. Ah, niciuna?! Nici măcar nu ați avut curajul să vă atingeți de ele. Fermoar la gură ați avut cât ați fost la minister. Ați stat băgat sub birou de frică și acum vă dați viteaz și faceți zgomot”, adaugăîă Budăi.

El a afirmat că PSD este cel care a plafonat, prin OUG 59/2017, pensiile speciale, mai puțin pe cele ale magistraților, protejați de deciziile CCR.

„Ați fost la guvernare, domnilor, de ce nici măcar nu ați plafonat pensiile magistraților? Nu mai zic să le fi tăiat sau eliminat! Ați condus Ministerul Justiției și Ministerul Transporturilor! Cine v-a oprit să le tăiați pensiile speciale acestor categorii!? Adevărul este unul singur. Cum nu ați făcut nimic pentru seniorii acestei țări, nu ați făcut nimic nici pentru eliminarea pensiilor speciale. Eu nu am promis că rezolv problema în 30 de zile. Dar am făcut un proiect pe care l-am trimis Parlamentului în termenul asumat prin PNRR. Apropos, un PNRR pe care dvs l-ați făcut la secret, fără să vă consultați cu nimeni. Nici cu patronatele, nici cu sindicatele, nici cu societatea civilă, nici cu pensionarii, cu nimeni absolut. Mai mult, ați scris un PNRR atât de prost de se miră până și consultanții internaționali angajați să livreze expertiză. Asta e respectul pe care îl aveți față de societate”, mai spune ministrul Muncii

El precizează că înainte de a transmite raportul final privind reforma pensiilor de serviciu, Banca Mondială a furnizat o serie de documente tehnice pentru a sprijini procesul de consultare și elaborare a proiectului normativ.

„Comisia Europeană a reiterat în repetate rânduri faptul că este important ca această reformă să fie implementată printr-un amplu proces de consultare și dezbatere la nivelul instituțiilor relevante și la nivelul Parlamentului, nu pe ascuns cum ați procedat dumneavoastră când ați elaborat PNRR. Noi am fost deschiși de la bun început. Proiectul de act normativ a fost semnat, în calitate de coinițiatori, de toate instituțiile vizate de această reformă, iar acum se află în dezbatere parlamentară. A fost respectat termenul de 31 decembrie 2021 prin asumarea acestuia la nivel guvernamental și transmiterea pentru dezbateri în Parlament. Proiectul de lege transmis Parlamentului privind pensiile de serviciu respectă criteriile din PNRR: crește vechimea în specialitate, crește vârsta de pensionare, scad acele pensii care depășesc salariul din activitate. Și fără îndoială că vom transpune și celelalte recomandări ale Băncii Mondiale și ale Comisiei Europene care să asigure o mai bună echitate între pensiile de serviciu și pensiile din sistemul de contributivitate”, menționează Marius Budăi.

Ministrul Muncii susține că impozitarea contractelor part-time la nivelul salariului minim, evident cu excepțiile prevăzute de lege, a dus la un număr record de contracte de muncă cu normă întreagă, și la încasări mai mari la bugetul de stat

„Ori de câte ori a fost PSD la guvernare salariul minim a crescut considerabil, inclusiv pentru 2023, dar când ați guvernat dvs., ați dat doi bani. Avem în proces de transpunere Directiva europeană privind salariul minim european, o directivă la care voi ati dat punct de veder negativ, deși prevede ca salariul minim să ajungă la 50% din salariul mediu. Noi vom transpune această directivă, chiar dacă vouă nu vă place. Este inacceptabil pentru o societate ca cei care muncesc din greu să continue să se zbată în sărăcie. Este absolut necesar să îmbunătățim nivelul de trai al salariaților, în special pentru cei cu venituri mici și medii. Să le dăm o șansă tinerilor să își construiască un viitor aici acasă, nu să plece la muncă în străinătate, din cauza proastei salarizări din România. Aceasta este un simulacru de moțiune scrisă de oameni care nu au fost în stare de nimic atunci când au guvernat, care au adus doar sărăcie, foamete și au închis oamenii în case! Care nu au ajutat nici oamenii, nici mediul de afaceri, făcând praf si pulbere până și puținele măsuri de ajutor pe care tot ei le promiseseră! Ați scris o Moțiune fix așa cum ați guvernat, numai minciuni și nimic bun pentru oameni”, încheie Budăi.

Votul final va fi dat în ședința de marți a Camerei Deputaților.

„A trecut peste un an de când PSD este la Ministerul Muncii, pe care l-a transformat în ministerul salvării pensiilor speciale, dar și al supraimpozitării muncii celor mai săraci dintre cei care lucrează. Cu sau fără Marius Budăi la Ministerul Muncii este același lucru. De fapt, Marius Budăi nu muncește, el nu ratează nicio emisiune TV la care, de fapt, nu spune nimic despre cum salvează pensiile speciale sau despre cum supraimpozitează contractele cu normă parțială. Adevărul este că nici PSD nu îi pasă prea mult de Marius Budăi, pe care l-ar putea sacrifica, la o adică, la rotativă”, se arăta în moțiune.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună