Simona Ispas, psiholog clinician: Cum corectitudinea din organizație îți determină sănătatea

Opinie de Simona Ispas, doctorand, membru în grupul de lucru în sănătate ocupațională al facultății de psihologie și științele educației din cadrul Universității din București, precum și psiholog clinician

„Pasărea care se trezește devreme prinde râma“, „Cum muncești așa ți se plătește“ sau „Cine nu muncește cu lipsă trăiește“ sunt proverbe românești care au un echivalent în multe alte țări din lume. Ele se bazează pe faptul că există întotdeauna un echilibru între muncă și răsplată, între ceea ce dai și ceea ce primești. De la aceeași presupunere pornește și teoria dezechilibrului dintre efort și recompense, care a devenit una dintre cele mai renumite din domeniul sănătății ocupaționale.

La sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90, Johannes Siegrist, un cercetător german, a început să observe că persoanele care dobândeau boli cardiovasculare erau stresate, sub presiune mare la locul de muncă, și că această legătură între boală și stres creștea pe măsură ce persoanele aveau un status socio-economic mai scăzut. Astfel, a luat naștere modelul dezechilibrului dintre efort și recompense, conform căruia oamenii care depun un efort crescut la locul de muncă dar nu primesc recompensele considerate juste în schimbul muncii lor dezvoltă emoții negative puternice și o reacție prelungită de stres. Acest stres, la rândul său, conduce la deteriorarea sănătății fizice și psihice.

Grupurile de oameni s-au bazat întotdeauna pe cooperări echilibrate, în care munca era răsplătită pe măsura efortului. Conceptul central este cel de încredere socială, prin care persoanele primesc ceea ce merită.

Deloc surprinzător, tocmai pentru că se bazează pe echitate în relațiile sociale, modelul lui Siegrist se aplică astăzi în multe alte domenii, precum relațiile între parteneri, între părinți și copii și, în general, în relațiile bazate pe încredere. Existența unui dezechilibru între efort și recompense a fost, de fiecare dată, asociată cu o sănătate precară, indiferent că vorbim de soțul care nu îi face complimente soției sale, de copilul nerecunoscător sau de asociatul care a încheiat o înțelegere fără să îi consulte pe ceilalți parteneri. 

CUM TE AFECTEAZĂ STRESUL DE LA MUNCĂ

În prezent, problema sănătății angajaților nu se reduce doar la accidentele de la locul de muncă, expunerea la substanțe toxice sau epuizarea cauzată de munca fizică. Stresul constant rezultat dintr-un volum din ce în ce mai mare de sarcini raportat la termene-limită strânse ori la resursele disponibile sau din disponibilizări reprezintă o problemă la fel de importantă. Persoanele nu numai că se confruntă cu nesiguranța locului de muncă, dar sunt nevoite și să preia atribuțiile foștilor colegi, în situațiile în care nesiguranța locului de muncă se transformă în certitudinea pierderii lui, fiind din ce în ce mai încărcați.

Stresul ocupațional este dus la extrem în anumite zone, angajații sfârșind prin deces subit ca urmare a stresului ocupațional, fenomenul primind chiar nume specifice în țări precum Japonia (karoshi) sau Coreea de Sud (gwarosa) în care astfel de cazuri sunt mai des întâlnite. Totuși, majoritatea persoanelor supuse unui stres ridicat nu sfârșesc prin deces, însă prezintă consecințe negative la nivel de sănătate. Studiile au arătat că multe persoane care lucrează în acest tip de stres sunt mai predispuse la boli cardiovasculare, la un nivel mai ridicat de colesterol, glicemie și hormoni de stres, precum și la obezitate. La fel de important, angajații pot dezvolta tulburări psihice, una dintre cele mai semnificative din acestea fiind depresia.

CINE E MAI VULNERABIL?

Trei categorii de persoane au o probabilitate mai mare să fie afectate de un dezechilibru între efortul investit și recompense care nu sunt pe măsură. Primul tip este cel care nu are alternativă. Fie că nu are calificările, vârsta sau contextul adecvat, această persoană nu are de ales decât să accepte nedreptatea de a munci mai mult pentru puțin. Al doilea tip este cel care acceptă inechitatea pentru că a stabilit o strategie cu bătaie mai lungă. Aici intră angajații care acceptă sarcini care nu intră în mod obișnuit în fișa lor de post sau care stau în mod constant peste program pentru a impresiona conducerea și a obține promovarea dorită.

În final, al treilea tip de angajat vulnerabil este cel care este prin natura lui dedicat muncii. El lucrează pentru că are nevoie de admirația și validarea celor din jur, iar această nevoie îl face să treacă peste recompensele scăzute sau inechitabile pe care le primește. Acest tip de angajat are probabilitatea cea mai ridicată să întâmpine probleme de sănătate, tocmai pentru că în orice mediu s-ar duce nevoia lui internă îl face să ignore realitatea dezechilibrului dintre eforturile sale și recompensele primite. Cei care se încadrează în primele două situații își pot schimba nivelul de stres odată cu locul de muncă, angajații supramotivați ajung să se sacrifice pentru organizație.

CE POȚI SĂ FACI?

Dacă și tu te afli într-o situație similară, nu înseamnă că te vei îmbolnăvi automat. Există mulți alți factori din mediu care te pot proteja de situația de la serviciu, precum relațiile sociale, cultura din care faci parte, viața de familie și nu numai. Un început bun ar fi să investești în relațiile sociale și să își petreci timpul cu activități plăcute care nu au legătură cu serviciul. Dacă ai subordonați, ai putea să vezi în ce măsură ei se consideră nedreptățiți și dacă prezintă emoții negative cauzate de percepția acestei nedreptăți.

Mai multe informații despre modelul dezechilibrului dintre efort și recompense al lui Siegrist sau despre alte modele privind sănătatea ocupațională, în volumul „Teorii și modele în psihologia sănătății ocupaționale“, coordonat de Coralia Sulea și Dragoș Iliescu, carte în curs de apariție în cadrul colecției Psyence la Editura Diacritic; lucrarea prezintă teorii cu privire la sănătatea ocupațională dar și aplicațiile acestor teorii la nivel de organizație.