Home Actualitate Simona Halep, foarte nervoasă, pierde dr...
Actualitate

Simona Halep, foarte nervoasă, pierde dramatic meciul cu Suarez Navarro

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, a pierdut în mod dramatic, sâmbătă, în semifinale, la Roma, cu spaniola Carla Suarez Navarro, locul 10 WTA, un meci pe care l-a dominat în prima lui parte, dar pe care românca l-a scăpat din mână mai ales pentru că nu și-a putut stăpâni nervii.

Sub privirile părinților ei, care nu au stat împreună în tribune, și ale numeroșilor fani români, Halep a arătat două evoluții pe arena centrală de la Foro Italico: una sigură, încântătoare pe alocuri, în care și-a surclasat valoroasa adversară, și alta lipsită de concentrare, plină de greșeli, multe la mingi ușoare, urmate de explozii nervoase și rachete date de pământ.

De partea cealaltă a fileului, Suarez Navarro și-a făcut jocul ei binecunoscut, cu tenacitate și multă mișcare, în care excelează reverul cu o mână, o lovitură rară în tenisul feminin de astăzi.

Spaniola a început bine meciul, a făcut break în ghemul al doilea, conducând cu 2-0. Halep a preluat apoi conducerea jocului, cu o serie de șapte ghemuri consecutive câștigate, în care i-a ieșit totul, mingile trimise de ea părând că sunt atrase cu un magnet de liniile și colțurile terenului.

Setul I a fost trecut pe tabela de marcaj în dreptul româncei după 36 de minute, cu 6-2. Ea a început cu dreptul și setul al doilea, câștigând pe serviciul spaniolei. Din acel moment, evoluția Simonei Halep s-a blocat. A început să-și piardă răbdarea și să-și arate frustrarea pe teren. Suarez Navarro a continuat însă, neperturbată, să evolueze cum știe, alergând mult și returnând exasperant de bine fiecare minge.

Spaniola a egalat la 1, pe serviciul Simonei Halep, a mai reușit un break la 2-1, dar imediat și-a pierdut serviciul. La 2-3, jucătoarea română a greșit puncte ușoare, pierzându-și din nou serviciul, fapt ce a determinat-o să rupă o rachetă dând cu ea de teren. Navarro a condus apoi cu 5-2 și a avut patru mingi de set pe serviciul adversarei, care le-a anulat pe toate și s-a apropiat la 3-5.

În ghemul următor, Simona Halep putea pune în scenă o spectaculoasă revenire în set, dar a trimis în afara terenului o minge de break lovită din apropierea fileului. Astfel, în loc de 4-5, cu Halep la serviciu, s-a făcut 3-6, după alte 51 de minute de joc.

Setul al treilea a avut a avut o desfășurare dramatică. Până la scorul de 4-4 nicio jucătoare nu și-a fructificat serviciul. Halep a fost prima care a rupt acest lanț, după ce a salvat două mingi de break, dar imediat Navarro a egalat la 5, deși a fost condusă cu 30-0. În ghemul al 11-lea, Simona Halep a început bine pe serviciul ei, a condus cu 30-0, dar a comis din nou erori și Suarez Navarro a reușit un nou break.

Spaniola a servit apoi pentru meci, a ratat două puncte cu care putea încheia partida, însă a beneficitat de o minge trimisă în fileu de Halep la al treilea, astfel că Suarez Navarro merge în finala de duminică, chiar dacă spre sfârșitul întâlnirii a părut mai epuizată decât adversara ei.

Proporția de reușită a primului serviciu a fost una foarte bună pentru Halep, de 85 la sută (75 la sută spaniola), dar ea a concretizat în puncte numai 46 la sută. Românca a stat mai bine la loviturile câștigătoare, 30-28, însă a comis 60 de erori neforțate, față de 41 Carla Suarez Navarro.

Sâmbătă, spaniola a apelat de trei ori la sfaturile antrenorului ei, în timp ce Halep nu l-a chemat nici pe teren nici pe Victor Ioniță, nici pe Darren Cahil.

Această înfrângere, a patra pe zgură, din tot atâtea întâlniri cu Suarez Navarro pe această suprafață, îi pune în pericol Simonei Halep locul 2 în clasamentul WTA. Maria Șarapova, acum pe locul 3 WTA, o poate depăși pe sportiva din Constanța dacă va ajunge în ultimul act la Roma, după întâlnirea din semifinale, programată tot sâmbătă, cu compatrioata ei Daria Gavrilova, locul 78 WTA, jucătoare venită din calificări.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, a fost învinsă, cu scorul de 2-6, 6-3, 7-5, de sportiva spaniolă Carla Suarez Navarro, locul 10 WTA, ratând calificarea în finala turneului de categorie Premier 5 de la Roma.

Partida a durat două ore și jumătate și a reprezentat a 24-a semifinală jucată de Halep.

Următorul turneul la care va participa Simona Halep este French Open, Grand Slam care va începe, la 24 mai, la Paris.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună