Și-au transformat grădina într-o afacere profitabilă
Cândva simbol al statutului social al stăpânilor casei, grădinile înconjurate de ziduri rămân la mare căutare printre cei care doresc să cumpere o proprietate imobiliară în Marea Britanie, scrie The Telegraph. Proprietarii din ziua de azi sunt însă ceva mai…
Cândva simbol al statutului social al stăpânilor casei, grădinile înconjurate de ziduri rămân la mare căutare printre cei care doresc să cumpere o proprietate imobiliară în Marea Britanie, scrie The Telegraph. Proprietarii din ziua de azi sunt însă ceva mai practici și preferă să pună grădina la treabă ca să recupereze cheltuielile cu întreținerea ei.
Familia care deține Hatch House, din Tisbury, comitatul Wiltshire din sud-vestul Angliei, Sir Henry și Lady Rumbold, și-a transformat grădina amenajată inițial în secolul al XVII-lea într-un spațiu deschis publicului, care ulterior a ajuns să găzduiască spectacole de balet ale Covent Garden Dance Company, devenite între timp un eveniment anual. Pe lângă spectacole, grădina Hatch House mai găzduiește și câteva nunți în fiecare an.
Proprietarii Gordon Castle din Scoția au profitat și ei de grădina lor, lansând până și o marcă de bere, una de cidru și una de gemuri și sosuri. Simpla prezență a grădinii nu garantează însă profitul pentru proprietarii care nu o țin doar pentru ei, ea trebuie îngrijită atent și studiat în timp ce fructe se pot produce și ce trebuie făcut ca oamenii să revină la evenimentele organizate în ea, explică David Jacques, proprietarul Sugnall Hall din Staffordshire, de profesie arhitect peisagist.
Acesta deține o grădină construită în 1737 și folosită multă vreme pentru producția de legume și fructe destinte consumului de zi cu zi al proprietarilor. Vizitatorii din prezent pot mânca fructe culese din pomii grădinii sau bea suc produs din acestea, pot participa la târguri horticole, nunți sau chiar festivaluri de jazz. Experții în astfel de proprietăți îi dau dreptate, sfătuindu-i pe cei interesați de o achiziție să caute una cu o grădină deja profitabilă, ca să nu-și mai bată capul.